Translate this page RO

Select language
InfoCons

Biserica și Piața Zlătari, ieri și azi - o9atitudine pentru cultură

 

Pe Calea Victoriei, între străzile Stavropoleos și Lipscani, în apropierea Muzeului Național de Istorie a României, își are locul Biserica Zlătari. Aceasta își are originile încă din 1965, când Matei Basarab a ridicat o biserică de zid, înlocuind-o pe cea din lemn care era până atunci acolo. Biserica a fost reconstruită în 1705 de Mihai Cantacuzino, în jurul ei aflându-se hanul Zlătari.

În 1802 și 1838, Biserica și Hanul Zlătari suferă de pe urma unor cutremure, fiind reconstruite după planurile lui Xavier Villacrosse, de către egumentul Calistrat Livis. Biserica este pictată de Gheorghe Tattarescu, însă hanul nu a rezistat vremii, fiind dărâmat în 1903 pentru extinderea Căii Victoriei.

Biserica trece printr-o nouă fază de restaurare, în 1907-1908, sub comanda arhitecților Jean Pompilian și Gr. Cerkez, pentru a lărgi Calea Victoriei.

Biserica suferă din nou însă, ca urmare a cutremurului de la 1940, care produce pagube grave pentru turlele clădirii. Acestea vor fi aduse la forma de azi abia în 1971-1973, când sunt reclădite. După cutremurul din 1977, sunt ridicate 2 blocuri de locuințe în grădina bisericii, pe laturile de nord și de sud.

Între 2008 și 2014, Biserica este obiectul unor noi lucrări de restaurare, fiind curățată și restaurată pictura murală și restaurat iconostasul.

La biserica Zlătari se găsesc, încă din 1790, fragmente din moaștele Sf. Sfințit Mucenic Ciprian, mai exact mâna dreaptă a acestuia, pe care creștinii ortodocși o consideră făcătoare de minuni. Tot aici se află o icoană a Maicii Domnului, așezată în firida din latura de sud-est a naosului.

Așa cum putem vedea, biserica Zlătari nu a avut un trecut ușor. A suferit pagube mari din cauza dezastrelor naturale, însă de fiecare dată a fost reconstruită, fiind unul dintre cele mai vechi și importante lăcașuri de cult ale Bucureștiului.

Mai multe informații pe centenar.infocons.ro.

 

Citește și:

- Muzeul Unirii (Palatul lui Cuza Vodă), ieri și azi

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

- Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

- Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel - 021.9615 sau *9615

Whats App - 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

 

 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+