Translate this page RO

Select language
InfoCons

Grand Hotel Traian, ieri și azi - o9atitudine pentru cultură

Grand Hotel Traian sau Hotelul Traian este situat în Iași, la nr. 1 în Piața Unirii. Edificiul a fost realizat în 1881 conform planurilor celebrui arhitect francez Gustave Eiffel.

Locul pe care se află actualmente hotelul Traian era ocupat în anii 1800 de localurile avocatului Scarlat Pastia, primar al Iașului între 1877-1879. Inițial, aici trebuia să fie ridicat un teatru național, însă în locul acestuia a apărut Hotelul Traian.

Scarlat Pastia l-a contactat pe Eiffel pentru realizarea clădirii, care a fost construită într-un stil neoclasic francez, pe structură metalică, timp de 3 ani (1879-1882). Cheltuielile construcției l-au ruinat pe Scarlat Pastia, care era îndatorat și a fost nevoit să cedeze clădirea către societatea Creditul Urban, ce a decis că un hotel este mult mai profitabil decât un teatru.

Hotelul a avut apoi proprietari evrei, familia Theitler, însă după moartea acestora, imobilul este expropriat, în 1942, și renovat un an mai târziu de către Primăria Iași, din fonduri proprii. În 1950, Hotelul Traian este naționalizat.

Hotelul a găzduit de-a lungul timpului evenimente importante, precum banchetul celei de-a XXI-a aniversări a Societății Literare ”Junimea”, în 1884, fiind chiar și sediul Guvernului României în perioada Primului Război Mondial. De-a lungul timpului, numeroase personalități importante au trecut pragul hotelului.

În prezent, Grand Hotel Traian are 68 de camere, cu mobilier în stil clasic. De asemenea, în hotel se pot regăsi 3 săli de conferință, denumite după cei mai mari scriitori ai României: sala Creangă, sala Eminescu și sala Caragiale.

Mai multe informații pe centenar.infocons.ro.

 

Citește și:

- Banca Națională a României, ieri și azi

 

 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+