Translate this page RO

Select language
InfoCons

Atenție la roaming involuntar în apropierea granițelor

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil, care au serviciul de roaming activat, că pot ajunge în situația de a utiliza involuntar acest serviciu în apropierea granițelor țării. Roaming-ul involuntar apare atunci când telefonul sau tableta se conectează automat la o rețea dintr-o țară vecină, iar utilizatorii, deși se află pe teritoriul României, folosesc serviciile de comunicații în roaming.

Citește și:

Safety Gate: Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase

Roaming involuntar
Roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniță de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a rețelei. În aceste situații, echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.  
Utilizatorul, deși se află pe teritoriul României, va fi astfel facturat pentru serviciile de comunicații  utilizate în roaming, ca și cum s-ar afla fizic pe teritoriul statului vecin.
Furnizorii au obligația de a informa utilizatorii asupra tarifelor, în valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat în statul respectiv, imediat după conectarea la rețeaua parteneră, fără întârzieri nejustificate.
Utilizarea involuntară a telefonului/tabletei în roaming nu îi scutește pe utilizatori de plata acestui serviciu. 
 
 
Tarife de roaming
În cazul în care telefonul sau tableta se conectează automat la rețeaua unui stat vecin membru al Uniunii Europene cum ar fi Bulgaria sau Ungaria, apelurile primite sau efectuate și consumul de date se vor tarifa conform mecanismului Roam like at home. Mai exact, tarifarea se va realiza ca și cum ar fi un consum efectuat în România, în afara propriei rețele, în măsura în care acesta nu depășește limitele unei utilizări rezonabile. După epuizarea beneficiilor naționale incluse, se aplică tarifele în afara propriei rețele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel național. În cazul abonaților RCS&RDS, tarifele aplicabile pentru convorbirile și consumul de date efectuate în roaming sunt exceptate de la Roam like at home (detalii aici).
Cheltuieli mult mai mari, însă, pot rezulta în urma conectării la rețeaua unui operator dintr-un stat vecin care nu este membru UE, cum sunt Moldova, Ucraina și Serbia. În aceste țări, tarifele de roaming aplicabile nu sunt reglementate, fiind semnificativ mai mari.
 
 
Localități cu risc de roaming involuntar
Conform măsurătorilor efectuate de ANCOM, în majoritatea județelor aflate la graniță există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming involuntar. Localitățile identificate ca având un potențial risc de intrare în roaming involuntar se găsesc în judeţele Arad, Bihor, Botoșani, Caraș Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Mehedinți, Maramureș, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vaslui.
Utilizatorii pot consulta lista actualizată, în 2018, a localităților de graniță identificate de ANCOM ca având un risc potențial de intrare în roaming involuntar, în funcție de operatoraici. Lista indică localitățile cu risc de roaminginvoluntar în care, în funcție de deplasarea utilizatorului, echipamentul mobil se poate conecta temporar la rețeaua unui operator străin, dar și localitățile cu risc crescut de roaming involuntar, unde echipamentul mobil se poate conecta permanent la rețeaua unui operator străin pe toată suprafața localității respective. Listele nu sunt exhaustive, fiind posibil ca fenomenul de roaming involuntar să se manifeste și în alte localități. Pe măsură ce acestea vor identificate, lista va fi actualizată.
 
 
 
Sfatul ANCOM:
Atunci când sunteți în zone de graniță, trebuie să fiți atenți când folosiți telefonul. Operatorii au obligația să vă anunțe prin SMS în momentul în care telefonul s-a conectat la rețeaua unui operator străin. S-ar putea însă, din neatenție, să nu dați importanță unor astfel de mesaje. Și atunci, pentru a evita accesarea involuntară a serviciilor este bine să vă luați câteva măsuri de precauție:
  - selectați manual rețeaua (dezactivați opțiunea telefonului de selectare automată a rețelei);
  - solicitați operatorului să vă activeze serviciul de roaming numai la cerere, când vă deplasați în străinătate;
  - verificați la ce rețea e conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea rețelei rămâne pe modul automat.

Sursa: ANCOM

 

 

Citește și:

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+