Translate this page RO

Select language
InfoCons

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor - Diana Moraru

Asociația InfoCons este formată dintr-o echipă devotată, care îşi propune să sprijine toți consumatorii, implicându-se continuu şi oricând este nevoie, cu devotament, entuziasm şi instrumentele potrivite pentru a sprijini educarea consumatorilor români, astfel încât aceștia să-și cunoască și să-și apere drepturile.

Dintre multitudinea de proiecte utile desfășurate de asociația InfoCons, poate cel mai drag mie este „Ajută-ne să te ajutăm”, pentru că mi-a oferit șansa să mă integrez în echipa InfoCons. Prin acest proiect se urmărea sprijinirea persoanelor cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă. După finalizarea proiectului, am fost aleasa  să rămân în această echipă minunată, condusă de domnul președinte al Asociației InfoCons, Sorin Mierlea, un om extraordinar de implicat și devotat sprijinirii consumatorului român pentru a deveni conștient de nevoia de informare și implicare activă continuă și astfel a se putea face auzit, ca partener egal al pieței libere, și a putea face alegeri bune, informate în privința consumului personal.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, vă urăm să devenim împreună consumatori precauți, informați, care citesc etichetele produselor, să fim atenți la ce consumăm și, mai ales, la drepturile noastre.

Pentru aceasta, vă recomandăm să vă descărcați gratuit Aplicația InfoCons și să scanați codul de bare, și astfel veți fi informați despre produsele scanate, pentru a alege în cunoștință de cauză pentru dumneavoastră și a nu permite să se aleagă în locul dumneavoastră.

De asemenea, vă invităm pe portalul nostru, infocons.ro, să devenim împreună membri ai unei asociații despre și pentru noi, consumatorii.

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+