Translate this page RO

Select language
InfoCons

Transportul plantelor și al animalelor

Animale de companie (câini, pisici şi dihori domestici)

Ca cetăţean al UE, puteţi călători cu pisica, dihorul domestic sau câinele, atât timp cât acesta are un paşaport european pentru animale de companie. Documentul poate fi emis de orice medic veterinar şi trebuie să ateste că animalul a fost vaccinat împotriva rabiei.

Dacă animalul dumneavoastră de companie nu a împlinit încă 3 luni şi nu este vaccinat împotriva rabiei, consultaţi legislaţia din ţara de destinaţie.

Citește și:

Cum puteți folosi ouăle rămase de Sărbătorile Pascale!

Paşaportul european este valabil numai pentru câini, pisici şi dihori domestici. Pentru alte animale de companie (ex. iepuri, canari), verificaţi prevederile legale din ţările în care vă deplasaţi.

Dacă transportaţi un animal de companie în Finlanda, Irlanda, Malta sau Regatul Unit, acesta trebuie tratat împotriva teniei Echinococcus. Tratamentul trebuie:

  • să fi fost aplicat de către un medic veterinar cu 24 până la 120 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Finlandei, Irlandei, Maltei sau Regatului Unit
  • să fie certificat de către medicul veterinar respectiv, în secţiunea corespunzătoare a paşaportului.

Identificare

Animalul dumneavoastră de companie trebuie să aibă un microcip electronic (sau un tatuaj lizibil realizat înainte de 3 iulie 2011), care să aibă acelaşi cod cu cel indicat pe paşaport.

Citește și:

ANCOM: Legea infrastructurii trebuie aplicata coerent!

Plante şi alte animale

Când călătoriţi în alte ţări ale UE puteţi lua cu dumneavoastră animale, plante sau părţi din acestea. Atenţie, totuşi! În majoritatea ţărilor din UE, există reguli stricte referitoare la transportarea speciilor pe cale de dispariţie sau a produselor derivate din acestea. În cazul anumitor specii, veţi avea nevoie de o autorizaţie de transport.

Pentru informaţii detaliate despre speciile vizate, consultaţi baza de date a UE privind comerţul cu specii ale florei şi faunei sălbatice. De asemenea, puteţi contacta autoritatea naţională din ţara dumneavoastră.

Sursa: Europa.eu

 

Citește și:

Consumați fructe și legume zilnic?

- Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

- Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel - 021.9615 sau *9615

Whats App - 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

 

 

Citește și:

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+