Translate this page RO

Select language
InfoCons

România ocupă ultimul loc din UE

În ediția actuală a Tabloului, România este inclusă în categoria „inovatori modești” și ocupă ultimul loc din UELa nivel general, Europa trebuie să își aprofundeze capacitatea de inovare pentru a face față concurenței pe piețele mondiale și pentru a menține și îmbunătăți modul de viață european, după cum a solicitat Consiliu European, în iunie 2018 și în martie 2019.

Acesta este motivul pentru care Comisia Juncker a stabilit un nou nivel de ambiție atât pentru UE, cât și pentru statele sale membre și regiunile sale și a propus programul Orizont Europa, cel mai ambițios program de cercetare și inovare de până acum. Acest lucru îi va permite UE să rămână în avangarda cercetării și inovării la scară mondială.

Citește și:

Reguli generale în magazin - Recomandări

Tabloul de bord european privind inovarea și Tabloul de bord regional privind inovarea pentru anul 2019, publicate astăzi de Comisie, arată că performanțele UE în materie de inovare s-au îmbunătățit în mod constant timp de patru ani la rând. În premieră absolută, capacitatea de inovare a Europei o depășește pe cea a Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, UE continuă să piardă teren în fața Japoniei și a Coreei de Sud, iar China vine rapid din urmă. Datele completează, în cadrul semestrului european, recomandările specifice fiecărei țări publicate recent de Comisie, în care este evidențiat rolul cercetării și al inovării și sunt cuprinse recomandări pentru îmbunătățirea creșterii productivității și a competitivității.

Tabloul de bord european privind inovarea - clasamentul pe țări. Coloanele colorate arată performanța în materie de inovare în 2018, cratimele orizontale indică performanța în 2017, iar coloanele gri indică performanța în 2011, toate fiind în raport cu media UE în 2011.

Tabloul de bord european privind inovarea 2019: principalele constatări

  • Pe baza punctajelor obținute, țările UE se încadrează în patru grupe de performanță: lideri în materie de inovare, inovatori puternici, inovatori moderați și inovatori modești. Suedia este liderul în materie de inovare la nivelul UE în 2019, fiind urmată de Finlanda, Danemarca și Țările de Jos. Regatul Unit și Luxemburg și-au pierdut statutul de „lideri în materie de inovare”, alăturându-se altor țări din categoria „inovatorilor puternici”, în timp ce Estonia face parte, pentru prima dată, din grupul „inovatorilor puternici”.
  • Din 2011 până în prezent, performanțele în materie de inovare ale UE au crescut, în medie, cu 8,8 %, 25 de țări ale UE sporindu-și performanțele în acest domeniu. Cele mai bune performanțe s-au înregistrat în Lituania, Grecia, Letonia, Malta, Regatul Unit, Estonia și Țările de Jos, în timp ce România și Slovenia au înregistrat cele mai puternice scăderi ale performanțelor în acest domeniu.
  • La nivel mondial, UE a depășit Statele Unite. Superioritatea performanțelor UE față de Brazilia, India, Rusia și Africa de Sud rămâne considerabilă. Cu toate acestea, China vine din urmă, cu o viteză de trei ori mai mare decât cea cu care cresc performanțele UE. UE a pierdut teren în comparație cu Japonia și Coreea de Sud.
  • În anumite domenii specifice de inovare, țările din UE cu cele mai bune rezultate sunt: Danemarca– resurse umane și mediul propice inovării; Luxemburg – sisteme de cercetare atractive; Franța– finanțare și sprijin; Germania – investiții ale întreprinderilor; Portugalia – IMM-uri inovatoare;Austria – crearea de legături; Malta – capital intelectual; Irlanda – impacturi asupra ocupării forței de muncă și asupra vânzărilor.

Citește și:

Uleiul de palmier și impactul asupra habitatului natural!

Tabloul de bord regional privind inovarea 2019: principalele constatări

Tabloul de bord 2019 este însoțit de Tabloul de bord regional privind inovarea. Acesta oferă o evaluare comparativă a performanțelor sistemelor de inovare în 238 de regiuni din 23 de state membre ale UE, în timp ce Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg și Malta sunt incluse la nivel de țară. În plus, Tabloul de bord regional privind inovarea acoperă și unele regiuni din Norvegia, Serbia și Elveția.

Regiunile cele mai inovatoare din UE sunt Helsinki-Uusimaa, Finlanda, urmată de Stockholm, Suedia și Hovedstaden, Danemarca. Pentru 159 regiuni, performanța a crescut în perioada de observație de nouă ani. Tabloul de bord regional privind inovarea publicat în acest an demonstrează o convergență puternică în privința performanțelor regionale, diferențele de performanță între regiuni fiind în scădere.

Citește și:

Este sucul de fructe mai sănătos decât băutura carbogazoasă?

Context

Aproximativ două treimi din creșterea economică a Europei în ultimele decenii a fost generată de inovare. Fiecare euro investit de programul european de cercetare și inovare Horizon Europe poate genera o revenire de până la 11 EUR din PIB în decurs de 25 de ani. Se preconizează că investițiile în cercetare și inovare vor genera până la 100 000 de noi locuri de muncă în activități de cercetare și inovare în perioada 2021-2027.

Datele aferente Tabloului de bord european și Tabloului de bord regional privind inovarea ajută statele membre, regiunile și UE în ansamblul său să evalueze domeniile în care sunt obținute rezultate bune și cele în care sunt necesare reforme de politică pentru o mai bună promovare a inovării. În plus, în cadrul analizei semestrului european, Comisia a prezentat recent recomandările specifice fiecărei țări pentru 2019, care oferă orientări de politică economică tuturor statelor membre ale UE pentru următoarele 12-18 luni. Activitățile de cercetare și inovare au ocupat un loc central în recomandările specifice fiecărei țări publicate anul acesta.

Sursa: Comisia Europeana

 

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

- Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

- Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel - 021.9615 sau *9615

Whats App - 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

 

 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+