Navighezi în versiunea veche InfoCons.
This is default text for notification bar

Translate this page RO

Select language
InfoCons

Preţuri inechitabile

Peste tot în UE, vânzătorii trebuie să indice clar preţurile pentru a le permite consumatorilor să compare produsele similare şi să aleagă în cunoştinţă de cauză – indiferent de modul în care sunt ambalate produsele şi de numărul de unităţi conţinute într-un pachet.

Companiile sunt obligate prin lege să comunice preţul exact, atunci când îşi comercializează sau promovează produsele.

Informaţii complete privind preţul

Preţul indicat într-o ofertă trebuie să includă toate taxele şi cheltuielile de expediere. Dacă se prevăd şi costuri suplimentare care nu pot fi calculate în avans, trebuie să vi se comunice din start acest lucru.

Când un produs este promovat ca fiind „gratuit", nu puteţi fi obligat să plătiţi altceva în afară de costurile pe care le suportaţi:

  • pentru a răspunde la anunţul publicitar
  • pentru a intra în posesia produsului sau pentru a obţine livrarea acestuia.

Facilitarea comparării – preţul unitar

Consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a compara preţurile, nu numai la nivel de marcă, ci şi la nivel cantitativ - pentru a vedea, de exemplu, dacă o cutie mare de cereale este mai avantajoasă decât una mică.

Pentru a vă facilita acest calcul, toate produsele trebuie să menţioneze atât preţul de vânzare, cât şi preţul unitar – de exemplu, pe kilogram sau pe litru. Această informaţie trebuie să fie clară, lizibilă şi uşor de identificat.

Cerinţa se aplică şi în cazul anunţurilor publicitare care menţionează un preţ de vânzare.

Excepţii

Reglementările privind preţul unitar nu se aplică produselor de mai jos, deoarece indicarea unui preţ unitar ar putea crea confuzie sau din cauză că produsele respective au o destinaţie sau natură specială:

  • produse vândute la distribuitoare automate
  • produse vândute la licitaţie
  • opere de artă sau antichităţi.

Sursa: Europa.eu

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Instagram