Translate this page RO

Select language
InfoCons

Ing. Gheorghe Chioaru - Preşedintele Federaţiei Naţionale “Omenia” a C.A.R.P.-urilor din România

Federaţia Naţionala “Omenia” a C.A.R.P.-urilor din România se află deja în cel de-al 5-lea an de parteneriat cu InfoCons

Acest fapt ne bucură şi ne motivează pentru că împreună am putut găsi soluţii comune pentru o serie de probleme întâmpinate de persoanele vârstnice din România.

Trăim într-o societate în care informaţiile devin accesibile unui număr tot mai mare de oameni, chiar şi în cele mai izolate locuri. Cu toate acestea, un larg segment de persoane vârstnice se regăsesc într-o stare caracterizată de necunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor pe care le au ca cetăţeni, ca pacienţi, ca membri ai unor comunităţi.

Din păcate, veniturile mici şi lipsa informaţiilor fac ca vârstnicii să aibă o calitate a vieţii modestă sau chiar precară, mult sub media europeană. Concret, aceştia sunt expuşi într-o măsură mai mare publicităţii exagerate sau chiar false, nu au parte de tratamentele adecvate pentru bolile cronice de care suferă, pot fi uşor păcăliţi atunci când sunt consumatori sau beneficiari ai unor servicii.

Campaniile de informare iniţiate de InfoCons au sprijinit de-a lungul timpului cei peste 1.400.000 de mii de membri ai Federaţiei din toata ţara în conştientizarea drepturilor pe care le au, şi totodată au determinat implicarea lor în desfăşurarea şi formarea unei atitudini civice active în randul semenilor. În acelaşi timp, campaniile au determinat sporirea rolului  educativ al vârstnicilor în raport cu copiii şi nepoţii, devenind cetăţeni mai bine informaţi şi mai responsabili.

 

Preşedintele Federaţiei Naţionale “Omenia” a C.A.R.P.-urilor din România

Ing. Gheorghe Chioaru

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+