Translate this page RO

Select language
InfoCons

Educația non-formală pentru o9atitudine față de risipa alimentară continuă!

Sub egida Proiectului European "Global learning approach on food waste in non-formal education" (Abordarea globală privind risipa alimentară prin educație non-formală - “Respect, mâncării !"), în perioada martie 2019 – iunie 2019, se va desfășura a doua sesiune de training-uri în cadrul cursului interdisciplinar de educație non-formală.

Absolvenții cursului vor primi certificate de absolvire care vor atesta competențele acumulate.

Cursurile, dar și eliberarea certificatelor, se vor realiza în regim gratuit, cheltuielile aferente fiind co-finanțate de Comisia Europeană.

Cursurile vor fi susținute de către experții Asociației InfoCons cu competențe-cheie în domeniul educațional, implicați în diverse alte activități finanțate de UE.

Informația ce va fi diseminată a fost realizată inițial în limba engleză, în colaborare cu toți partenerii proiectului: Lithuanian Consumer Institute; Green Liberty (Letonia); The Estonian Union of Co-operative Housing Associations (EKYL); Centre for education and informing consumers (Croatia); Bulgarian National Association Active Consumers; Consumers Association of Bangladesh (CAB). Ulterior, fiecare partener a realizat traducerea cursului în limba maternă.

Înscrierile se adresează elevilor, profesorilor, tinerilor, adulților și persoanelor în vârstă.

Trainingurile organizate de către InfoCons se vor desfășura în principal la locurile de muncă ale persoanelor interesate.

Mai multe detalii despre proiect regăsiți la adresa: https://www.infocons.ro/ro/pg-abordarea-globala-privind-risipa-alimentara-prin-educatie-nonformala-MjE2LTEtMTI2.html

 

Cât știi despre risipa alimentară?

Răspunsul îl puteți afla accesand linkurile următoare:

http://vartotojai.lt/sincerelyfood/test/banana/

http://vartotojai.lt/sincerelyfood/test/kitchen/

http://www.vartotojai.lt/sincerelyfood/game/?lang=RO

 

Înscrierile la cursuri pot fi efectuate din partea unei organizații publice/private sau individual și se pot efectua online, aici: 

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdNyHi8RlrnRzwi32MR-YOCGGpzNx1nFovzHXi2WfcFL12TeQ/viewform?vc=0&c=0&w=1

sau contactând reprezentanții Asociației InfoCons prin:

mail office@infocons.ro sau telefon 021.319.32.66; Ana Paun – Coordonator Proiect

 

 

 

Respect mâncării !

 

 

Citește și:

- Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

- Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel - 021.9615 sau *9615

Whats App - 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

 

 

 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+