De astăzi începe să se aplice Regulamentul (UE) nr. 181/2011 privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul, care conferă noi drepturi acestei categorii de călători pe întreg teritoriul UE. Regulamentul prevede drepturile de bază ale călătorilor și impune o serie de obligații firmelor de transport cu autobuzul și autocarul și conducerii autogărilor cu privire la responsabilitatea pe care o au față de călători. În fiecare an, numărul celor care se deplasează cu autobuzul sau autocarul în UE este de aproximativ 70 de milioane.
Siim Kallas, vicepreședinte al Comisiei responsabil pentru transporturi, a declarat: „Ne ținem de cuvânt: grație acestui nou regulament, drepturile pasagerilor vor fi extinse și la transportul cu autobuzul și cu autocarul. UE a devenit prima zonă din lume care reglementează integral drepturile călătorilor pe toate modurile de transport.”
Regulamentul stabilește drepturile pasagerilor într-un mod similar cadrului aplicabil transportului aerian, feroviar și naval. Printre noile drepturi se numără:
Context
Acum cinci ani, când Comisia Europeană a decis să își prezinte propunerea cu privire la drepturile călătorilor cu autobuzul sau autocarul, nu existau nici acorduri internaționale care să se aplice în majoritatea statelor membre, nici acte legislative la nivelul UE care să stabilească drepturi generale pentru acest mod de transport.
Adoptarea acestui regulament în 2011 a marcat finalizarea cadrului juridic aplicabil utilizatorilor tuturor modurilor de transport la nivelul UE. Astăzi, UE a devenit prima zonă integrată a drepturilor pasagerilor la nivel mondial, protecția aplicându-se indiferent de modul de transport utilizat: aerian, feroviar, naval și rutier (cu autobuzul și autocarul).
Etapele următoare
În toamna 2013, Comisia Europeană va avea prima întrevedere cu autoritățile naționale din statele membre ale UE pentru a coordona aplicarea efectivă a legislației în domeniul drepturilor călătorilor cu autobuzul și autocarul.
Pentru informații suplimentare
Regulamentul (UE) nr. 181/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004:
Vizitați site-ul internet al Comisiei Drepturile dumneavoastră de pasager la îndemână.
Puteți să descărcați aplicația de smartphone pentru drepturile pasagerilor, disponibilă pe toate platformele (drepturile în transportul naval și rutier se vor actualiza curând).
InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!
**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal