Doriți să vă deschideți un cont bancar în țara dumneavoastră de origine sau în altă țară din UE?
Dacă sunteți rezident legal într-o țară a UE, aveți dreptul să vă deschideți un „cont de plăți cu servicii de bază". Nicio bancă nu vă poate respinge cererea doar pe motiv că nu locuiți în țara în care se află sediul băncii.
Acest drept nu se aplică altor tipuri de cont bancar, cum ar fi conturile de economii.
Banca poate refuza să vă deschidă un cont dacă nu respectați normele UE privind spălarea de bani și finanțarea terorismului .
În unele țări din UE, vi se poate respinge cererea de deschidere a unui cont bancar cu servicii de bază dacă aveți deja un cont similar la o altă bancă din aceeași țară.
Dacă solicitați deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază în altă țară decât cea în care locuiți, vi se poate cere să demonstrați că aveți un interes real pentru a face acest lucru - de exemplu, locuiți într-o țară, dar lucrați în alta.
Cu ajutorul unui cont de plăți cu servicii de bază puteți efectua tranzacții standard de zi cu zi, cum ar fi:
Odată cu deschiderea contului trebuie să primiți și un card de plăți cu care veți putea să retrageți numerar și să faceți cumpărături, on-line și în magazine.
În funcție de disponibilitate, banca ar trebui să vă ofere, de asemenea, acces la servicii bancare on-line asociate contului dumneavoastră. Ea nu este obligată însă să vă acorde o descoperire de cont sau o facilitate de credit.
În unele țări, băncile pot percepe un comision anual pentru conturile de plăți cu servicii de bază. Comisionul ar trebui să se încadreze în limite rezonabile.
Înainte de a vă deschide un cont, trebuie să primiți din partea băncii un document care să prezinte cele mai importante servicii oferite pentru contul respectiv, precum și eventualele comisioane aferente pe care ar urma să le plătiți. Este vorba despre așa-numitul „document de informare cu privire la comisioane". Îl puteți utiliza pentru a compara costurile aferente conturilor deschise la diferite bănci.
De asemenea, banca trebuie să vă furnizeze, cel puțin o dată pe an, un document care să indice comisioanele aplicate contului dumneavoastră bancar. Documentul referitor la „situația comisioanelor" trebuie să includă și informații despre ratele dobânzii aplicate contului dumneavoastră.
Puteți să vă transferați contul bancar la altă bancă din aceeași țară a UE. Noua bancă ar trebui să vă ajute.
Dacă doriți să vă transferați contul la o altă bancă din aceeași țară, contactați viitoarea bancă și solicitați schimbarea și transferarea plăților recurente către noul cont.
Noua bancă se va asigura că fosta bancă transferă datele și anulează ordinele de plată programate. Noua bancă trebuie, de asemenea:
Este posibil ca fosta bancă să perceapă un comision pentru închiderea contului.
Dacă acționează greșit sau cu întârziere (de exemplu, nu anulează la timp o plată), banca va trebui să vă ramburseze costurile pe care le suportați în consecință. În caz de probleme, puteți apela la un mecanism de soluționare extrajudiciară a litigiilor.
Normele UE vă garantează că banii din contul dumneavoastră bancar (cont de economii și/sau cont curent) sunt protejați dacă banca la care v-ați deschis contul respectiv dă faliment. Banii dumneavoastră sunt protejați până la limita de 100 000 EUR (sau suma echivalentă în moneda locală). Limita se aplică pe persoană și pe bancă. Aceasta înseamnă că, dacă aveți mai multe conturi la aceeași bancă, limita de 100 000 EUR vizează toate conturile pe care le dețineți.
Există însă câteva excepții de la această regulă. De exemplu, dacă aveți un cont comun cu partenerul dumneavoastră, limita de 100 000 EUR i se aplică fiecăruia, ajungând la maximum 200 000 EUR pentru contul comun. În plus, există situații în care banii dumneavoastră vor fi protejați peste limita de 100 000 EUR, pe o perioadă limitată de timp. Este vorba despre:
În aceste cazuri, sumele care depășesc 100 000 EUR sunt protejate timp de cel puțin trei luni, dar nu mai mult de 12 luni, din momentul în care banii au intrat în cont sau au devenit transferabili din punct de vedere legal, în funcție de condițiile și de pragurile stabilite de fiecare țară din UE.
Sursa: europa.eu
InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!
**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal