Translate this page RO

Select language
InfoCons

Comisia solicită României să își alinieze legislația în domeniul asigurărilor auto la normele UE

Comisia a decis să trimită României un aviz motivat pentru că nu și-a aliniat legislația privind asigurarea de răspundere civilă auto la normele UE (Directiva Solvabilitate II sau Directiva 2009/138/CE și Directiva privind asigurarea auto, Directiva 2009/103/CE).

Normele naționale actuale din România impun o obligație de notificare prealabilă a oricărei intenții de modificare a primelor, precum și o serie de limitări a modalităților de calculare a primelor de către asigurători. Comisia a considerat că aceste obligații contravin Directivei Solvabilitate II, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența Curții referitoare la principiul libertății tarifelor. Legislația națională în cauză obligă, de asemenea, asigurătorii să emită, pentru anumite categorii de vehicule, o poliță valabilă numai pe teritoriul României. În opinia Comisiei, aceste norme contravin Directivei privind asigurarea auto, prin care se cere ca polițele de asigurare de răspundere civilă auto să acopere întregul teritoriu al UE pe baza unei prime de asigurare unice. În absența unui răspuns satisfăcător din partea autorităților române în termen de două luni, Comisia poate trimite cazul în fața Curții de Justiție a UE.

Citește și:

InfoCons - Citeste eticheta

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în iulie, grupate pe domenii de politică, includ 130 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 79 avize motivate și 15 cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 35 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Citește și:

InfoCons - aplicația care detectează E-urile

Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12.

Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Sursa: Comisia Europeana

 

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

- Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

- Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel - 021.9615 sau *9615

Whats App - 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

 

 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+