Comisia Europeană a salutat adoptarea definitivă - care a avut loc astăzi - de către Consiliul de Miniștri al UE a unor măsuri noi având rolul să garanteze o mai bună aplicare a normelor UE privind detașarea lucrătorilor. Noua directivă de punere în aplicare privind detașarea lucrătorilor va asigura respectarea în practică a drepturilor lucrătorilor detașați și consolidarea cadrului legal pentru prestatorii de servicii. Statele membre trebuie să transpună în legislația națională noua directivă de punere în aplicare în cel mult doi ani și douăzeci de zile după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
„Adoptarea Directivei de punere în aplicare a normelor UE privind lucrătorii detașați transmite un semnal clar, în ajunul alegerilor europene, că Europa nu acceptă frauda și abuzurile împotriva lucrătorilor detașați sau alte forme de dumping social”, a declarat comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, László Andor. „Recomand insistent statelor membre să pună în aplicare aceste norme cât mai curând posibil și salut pașii făcuți înspre adoptarea unor astfel de măsuri anunțați deja de Franța”.
Măsuri solide de protejare a drepturilor lucrătorilor detașați și de prevenire a „dumping-ului social” sunt prevăzute în Directiva privind detașarea lucrătorilor (96/71/CE) din 1996, care conține un nucleu de norme obligatorii în ceea ce privește termenii și condițiile de muncă aplicabile unui salariat detașat la lucru într-un alt stat membru. Noua directivă de punere în aplicare va contribui la o mai bună aplicare a acestor norme în practică, în special în anumite sectoare, cum ar fi construcțiile și transportul rutier, unde, de exemplu, întreprinderi de tip „cutie poștală” (fără o activitate economică reală în țara „de origine”) au utilizat „detașări” false pentru a eluda normele naționale privind securitatea socială și condițiile de muncă. De asemenea, aceasta va îmbunătăți protecția drepturilor lucrătorilor detașați prin prevenirea fraudei, în special în ceea ce privește lanțurile de subcontractare, în care drepturile lucrătorilor detașați nu sunt întotdeauna respectate.
În mod special, directiva de punere în aplicare:
obligă întreprinderile care efectuează detașări:
Context
Dreptul întreprinderilor de a oferi servicii într-un alt stat membru al UE și de a detașa temporar lucrători pentru a furniza serviciile respective se bazează pe articolul 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Directiva privind detașarea lucrătorilor (Directiva 96/71/EC) stabilește măsuri de protecție a drepturilor sociale ale lucrătorilor detașați și de prevenire a dumpingului social, prevăzând obligația statelor membre de a se asigura că actele cu putere de lege și actele administrative ale țării-gazdă sunt aplicabile lucrătorilor detașați în ceea ce privește:
InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.
FII INFORMAT! IA ATITUDINE! – 0219615
Sursa: europa.eu
InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!
**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal