Translate this page RO

Select language
InfoCons

Comisia Europeană asigură accesul UE la Remdesivir pentru tratamentul COVID-19

Comisia Europeană a semnat un contract cu compania farmaceutică Gilead pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir. Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei, pentru a răspunde nevoilor imediate.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „În ultimele săptămâni, Comisia a lucrat fără încetare cu compania Gilead pentru a ajunge la un acord prin care să se asigure livrarea în UE de stocuri din primul tratament autorizat pentru COVID-19. Ieri, la mai puțin de o lună de la autorizarea Remdesivir, a fost semnat un contract care va permite livrarea, începând cu prima parte a lunii august, a tratamentelor pentru mii de pacienți. Comisia face tot ce îi stă în putință pentru a asigura accesul la tratamente sigure și eficiente și sprijină dezvoltarea vaccinurilor împotriva noului coronavirus. Acordul de ieri reprezintă încă un pas important în lupta noastră pentru combaterea acestei boli.

Instrumentul de sprijin de urgență al Comisiei va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane EUR. Astfel va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30 000 de pacienți care prezintă simptome severe de COVID-19. Vor fi astfel acoperite nevoile curente în cursul următoarelor luni, asigurându-se în același timp o distribuție echitabilă la nivelul UE, pe baza unei chei de repartizare, ținându-se cont de avizul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

În prezent, Comisia pregătește, de asemenea, o achiziție comună care vizează acest medicament; se estimează că aceasta va acoperi nevoile suplimentare începând din luna octombrie. 

Context

La 3 iulie, Remdesivir a devenit primul tratament autorizat, acesta primind o autorizație de introducere pe piață condiționată. Această autorizație facilitează accesul timpuriu la medicamente în situații de urgență în domeniul sănătății publice, cum este actuala pandemie.

Remdesivir este un tratament împotriva COVID-19 destinat adulților și adolescenților începând cu vârsta de 12 ani, care au pneumonie și care necesită suplimentare cu oxigen. Cererea de acordare a autorizației de introducere pe piață a fost înaintată Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) la 8 iunie. Recomandarea EMA a fost aprobată de statele membre prin intermediul Comitetului permanent pentru medicamente de uz uman.

Cu toate că medicamentul este autorizat în UE, acesta continuă să fie monitorizat pentru a se asigura siguranța. Compania Gilead a fost, de asemenea, invitată să prezinte Agenției Europene pentru Medicamente, până în decembrie 2020, rapoartele finale ale studiilor privind Remdesivir; acestea reprezintă o parte din condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se trece de la o autorizație de introducere pe piață condiționată la o autorizație normală de introducere pe piață. Se preconizează că, până în august 2020, vor fi prezentate date suplimentare privind eficacitatea și siguranța medicamentului, pentru a se finaliza acest proces.

 

Sursa :europa.eu 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Instagram