Patrimoniul poate cuprinde mai multe mase patrimoniale, stabilite în condiţiile legii.
De exemplu:
a) masa patrimonială de afectaţiune – este acea diviziune a patrimoniului carecuprinde bunurile afectate exercitării unei profesii autorizate;
Patrimoniul de afectaţiune se stabileşte prin actul încheiat de titular, cu respectarea condiţiilor de formă şi de publicitate prevăzute de lege.
b) masa patrimonială fiduciară - este acea diviziune a patrimoniului care cuprinde drepturile reale, de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale transferate de către constituitor către unul sau mai mulţi fiduciari, care le exercită într-un scop determinat;
c) alte mase patrimoniale determinate potrivit legii.
InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercita-le apelând 021 9615!*
InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!
**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal