Translate this page RO

Select language
InfoCons

Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU: "o9atitudine!"

Cu ocazia zilei internaționale a consumatorilor trebuie să ne întrebăm câți dintre noi își cunosc de fapt drepturile de consumatori și ce înseamnă în ziua de astăzi "o9atitudine" pentru consumatorii din România. Deși, la nivel teoretic mulți dintre noi ne cunoaștem drepturile de consumatori, în practică, încă ne mai lovim de multe bariere în ceea ce privește respectarea lor. De ce avem nevoie pentru a depăși aceste bariere? Eu cred ca avem nevoie de "o9atitudine"! Este clar că acest concept are semnificații și implicații diferite de la un consumator la altul, însă la fel de clar este și faptul că schimbarea apare la nivel individual și că nu trebuie să așteptăm ca alții să găsească soluții pentru noi. Este important să fim consumatori responsabili. Este important să sesizăm autorităților competente neregulile de care ne lovim sau produsele periculoase pe care le descoperim în circuitul comercial. Pentru mine, în calitate de reprezentant al cetățenilor României în cadrul Parlamentului European (PE), dar și de consumator, o nouă atitudine înseamnă curajul de a fi pro-activi, de a ne cere dreptul de a fi informați corect și complet, pentru a face, cu siguranță, cele mai bune alegeri pentru noi. Ca atare, în Comisa de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) a PE facem tot posibilul să facilităm acest lucru, să îmbunătățim legislația privind reglementarea produselor alimentare, astfel încât toți consumatorii să aibă acces la informații clare, neechivoce. Avem dreptul de a trăi într-un mediu curat, nepoluat, avem dreptul la sănătate. Avem drepturi, dar acestea presupun și obligații. Trebuie să fim conștienți că întreaga noastră activitate de consum este strâns legată de mediul înconjurător și are repercusiuni atât asupra acestuia cât și asupra sănătății noastre. Împreună cu colegii mei din comisia ENVI, facem demersurile necesare pentru a îmbunătății starea de sănătate a cetățenilor Uniunii Europene și pentru a lupta împotriva consecințelor negative ale schimbărilor climatice. Singuri însă, nu putem izbândi în toate: avem nevoie și de dumneavoastră să luptați alături de noi! Cum ne puteți ajuta? Pașii mici sunt cei mai importanți! Câteva sugestii: sortarea gunoiului menajer și reciclarea acestuia, respectarea mediului înconjurător, alimentația sănătoasă, consumarea produselor de sezon, locale, tradiționale (pentru a diminua emisiile de gaze cu efect de seră), diminuarea risipei alimentare, utilizarea responsabilă a apei potabile, protejarea pădurilor printr-un consum redus de hârtie și carton, consum limitat și responsabil de antibiotice.   Știu că astăzi avem de înfruntat multe provocări printre care și criza economică, însă nu trebuie să uităm că NOI, ca și consumatori, avem dreptul și puterea de a ne face auziți! Nu vreți să consumați produse care conțin organisme modificate genetic? Comunicați aceasta factorilor de decizie de la nivel național! Aveți nevoie de servicii medicale îmbunătățite? Spuneți-o! Este dreptul tuturor consumatorilor de a fi ascultați! Haideți să ne folosim această putere într-un mod constructiv! Schimbarea începe cu fiecare dintre noi!   Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU, Membru al Parlamentului European, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE - Delegația Europarlamentarilor PSD
Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+