Translate this page RO

Select language
InfoCons

Atenție la falșii comisari!

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor avertizează operatorii economici în legătură cu existența unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC și care, sub pretextul neregulilor depistate, solicită plata unor amenzi.
Au apărut informații că falșii comisari ANPC au desfășurat astfel de activități ilegale de control, prin utilizarea unor legitimații asemănătoare cu cele oficiale.
ANPC va reamintește faptul că niciodată comisarii Autorității nu solicită operatorilor economici achitarea cu numerar a eventualelor amenzi după terminarea controlului. În cazul aplicării de sancțiuni contravenționale, acestea se achită la Trezorerie și nu comisarilor aflați în control. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor va primi doar copia chitanței de vărsământ.

Pentru a preveni viitoare încălcări ale legii, atragem atenția operatorilor economici să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se face controlul, să verifice legitimațiile comisarilor care vin în control și să anunțe imediat poliția în cazul în care sunt victimele unei tentative de control din partea unor persoane neautorizate.
Modelul legitimației de control poate fi vizualizat pe pagina web a ANPC, accesând link-ul 

https://anpc.ro/articol/581/reprezentanții-asociațiilor-de-consumatori-nu-au-drept-de-control

 Sursa: ANPC

 

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

- Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

- Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel - 021.9615 sau *9615

Whats App - 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+