29 septembrie 2020
Ziua internationala de constientizare asupra risipei si pierderilor de alimente
Cu ocazia sarbatoririi pentru prima data la nivel international a Zilei internationale de constientizare asupra risipei si pierderilor de alimente, InfoCons lanseaza numarul scurt 0219615 număr cu tarif normal în rețeaua Telekom apelabil din toate rețelele pentru informarea consumatorilor si mai ales a sesizarilor in domeniul risipei si pierderilor alimentare fiindca doar impreuna putem gasi solutii pentru cresterea calitatii vietii.
Începând din acest an, Adunarea Generală a Națiunilor Unite (UNGA) a declarat 29 septembrie 2020 Ziua internationala de constientizare asupra risipei si pierderilor de alimente.
Conform Agendei 2030 pentru dezvoltarea durabilă, adoptată de ONU, România și-a asumat reducere cu 50% a risipei alimentare până în anul 2030.
Prin sărbătorirea acestei zile se urmărește promovarea solidarității naţionale şi internaţionale în lupta împotriva foametei, a malnutriţiei şi a sărăciei, precum și transferul de cunoştinţe, dar şi de echipamente către ţările în curs de dezvoltare, mai ales în sprijinul micilor fermieri, informarea, conștientizarea și educarea consumatorilor asupra impactului negativ pe care îl produce risipa de alimente asupra tuturor resurselor naturale, umane, etc.
Risipa si pierderile alimentare pe langa un impact asupra mediului care devine o problema tot mai stringenta a planetei, acest lucru duce si la o pierdere semnificativa a calitatii vietii cetateanului deoarece pierderea si risipa alimentara se traduce in costuri directe pentru consumatori iar in noul concept global One Health problematica risipei si pierderilor alimentare este o veriga importanta a mecanismului global de identificare a unor solutii de crestere a calitatii vietii atat a cetatenilor, a mediului, faunei si pana la urma o planeta mai sigura pentru fiecare dintre noi.
Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Devine tot mai evidentă necesitatea asigurării unui echilibru mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența Uniunii Europene.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in parteneriat cu InfoCons sub egida Programului "Respect mancarii!" vor organiza un eveniment la sediul ministerul pentru celebrarea acestei zile in data de 29 Septembrie 2020.
“InfoCons de 10 ani lupta in continuu pe tema reducerii risipei alimentare atat prin constientizarea si educarea cetatenilor in calitatea lor de consumatori cat si a agentilor economici pentru ca intreg lantul de la productie pana pe masa consumatorului sa poata fi monitorizat printr-o trasabilitate care pe langa calitatea produselor sa aduca si o reducere semnificativa a risipei agroalimentare.”
Sorin Mierlea – Presedinte InfoCons
InfoCons a reusit sa implementeze Programe si Proiecet atat proprii cat si europene pe tema risipei alimentare reusind sa aduca la cunostinta consumatorilor atat in randul invatamantului preuniversitar catre elevi si cadre didactice cat si pentru cetateni informatii utile constante, cursuri cat si retete prin care reducerea risipei si pierderilor alimentare a inceput sa devina un fapt real si nu doar un deziderat.
InfoCons este partener al Proiectului european pe tema reducerii risipei alimentare “Respect mancarii!” alaturi de alte 5 tari europene prin care se doreste o uniformizare a constientizarii problematicii risipei alimentare la nivelul Uniunii Europene.
În data de 15 iulie 2020 a fost adoptată Legea nr.131 pentru completarea alin. (8) al art. 270 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.
Această lege se adresează operatorilor economici plătitori de TVA, ce participă la programe de combatere a risipei alimentare.
Prin această lege au fost rezolvate trei probleme cu care se confruntau, atât donatorii cât ți receptorii, în demersul de donare a alimentelor, și implicit reducerea risipei alimentare : donatorii nu aveau deductibilitate fiscală la donarea alimentelor, contractele de donație trebuiau încheiate sub formă autentică la notar si eligibilitatea organizațiilor beneficiare care erau obligate să solicite înscrierea în lista operatorilor receptori, conform Legii nr. 217/2016 .
Asociația InfoCons este un promotor al risipei alimentare în România lansând în anul 2012 Campania „o9atitudine! Stop risipei de alimente!”, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Totodată, în cadrul acestei Campanii, a fost realizat studiul privind reducerea risipei alimentare, la nivel național.
Conform altui studiu realizat în anul 2013, cei mai mari generatori de deșeuri alimentare, exprimate în kg pe cap de locuitor, sunt Țările de Jos (541 kg), Belgia (345 kg), Cipru (327 kg) și Estonia (265 kg), iar la polul opus cele mai mici sunt Slovenia (72 kg), Malta și România (ambele 76 kg), urmate de Grecia (80 kg) și Republica Cehă (81 kg).
9 Sfaturi cu o9atitudine pentru reducerea risipei alimentare !!!
1. Cumpara inteligent in cantitati moderate!
2. Invata sa utilizezi mai bine resturile alimentare!
3. Verifica ce ai in casa si planifica-ti mesele in concordanta!
4. Cumpara legume si fructe care arata mai putin bine, deoarece au aceleasi proprietati!
5. Planifica-ti portiile!
6. Atentie la modul de pastrare si depozitare al alimentelor!
7. Citeste eticheta si fa diferente intre: “„A se consuma de preferință înainte de….” “ si “A se consuma până la…..”!
8. Transforma deseurile alimentare in compost !
9. Imparte cu ceilalti mancarea ramasa !
InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!
**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal