Translate this page RO

Select language
InfoCons

15 ianuarie - Ziua Culturii Naționale și 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, poetul național al României

 Astăzi sărbătorim cultura. Astăzi omagiem persoanele care au contribuit atât de mult la cunoștințele din care ne hrănim mintea și sufletul. Astăzi, totodată, îl comemorăm și pe marele poet român Mihai Eminescu, întrucât se împlinesc 170 de ani de la nașterea sa.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A fost poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critică literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

A fost activ în societatea Junimea și a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902. A decedat la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la București, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române. 

În fiecare zi învățăm câte ceva, fie că la locul de muncă, sau acasă, singur, sau înconjurat de cei dragi. Omul cât trăiește învață, vorba aia. Depinde de noi, de fiecare, câtă cunoaștere dorim să acumulăm în timpul vieții.

O9atitudine te îndeamnă la cultură, la știință și la acțiune!

Mintea are nevoie constant de exercițiu pentru a fi ageră, este ca un mușchi, care, dacă nu este antrenat, știm cu toții că devine flasc și își pierde din putere.

În anul 2012 InfoCons lansează concursul  “Poezia lui Mihai Eminescu!” , în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în cadrul campaniei “o9atitudine! pentru Cultură!”. Acest concurs a avut loc în toate unitățile de învățământ din țară.

O9atitudine pentru cultură a luat naștere prin InfoCons, în parteneriat cu Teatrul Metropolis, primăria Municipiului București și alți parteneri, și are ca obiectiv prinicipal readucerea în spațiul public a tot ceea ce constiutie identitatea națională a României.  Vorbim despre o nouă atitudine pentru cultură, și unde putem să creăm cel mai sigur o nouă atitudine decât în școală?

InfoCons este un susținător al culturii, indiferent de forma de exprimare a acesteia.

Astăzi se împlinesc 10 ani de când celebrarea nașterii marelui poet coincide cu sărbătorirea  Zilei Culturii Naționale, stabilită astfel printr-o lege în decembrie 2010, subliniindu-se în acest fel importanța pe care Eminescu o are pentru cultura română.

 

Pentru că opera sa este definită esențial prin scriitură, noi vă îndemnăm astăzi să o păstrați vie prin lectură. La fel, scriitorul Mircea Cărtărescu amintea într-un interviu pentru Agerpres din 2017 că Eminescu, în fapt, „nu poate fi omagiat decât prin faptul că-l citim mai departe și nu-l citim ca pe Sfânta Evanghelie. Îl citim cu spirit critic”.

 

Totodată, lectura ne e benefică oricând și e o activitate la îndemână mereu. „Așa cum în fiecare zi consumăm produse, mâncare, ar fi bine dacă am și citi zilnic măcar câteva pagini dintr-o carte, mai ales că acum tehnologia ne permite să citim și cărți online, și astfel la finalul anului vom fi mai bogați în cunoștințele noastre. Să sărbătorim Ziua Culturii în fiecare zi, nu doar astăzi. Ziua nașterii lui Mihai Eminescu ar trebui să însemne pentru fiecare dintre noi ceva special, o zi în care să ne gândim, să simțim și să fim cu adevărat români și poate, de ce nu, să citim o carte, să cumpărăm o carte, să mergem la un spectacol, să privim o clădire, să încercăm să sărbătorim real cultura și pe marele nostru poet, Mihai Eminescu. Toate acestea le putem face în 2020 cu o9atitudine, devenind cu toții și consumatori de cultură, lucru care ar fi de dorit să fim deja.  ” (domnul Sorin Mierlea, președintele Asociației InfoCons)

 

De Ziua Culturii Naționale vă dorim (să continuați cu) o9atitudine în calitate de consumatori de cultură!

 

La mulți ani!

 

Citește și:

Actualizarea situatiei privind evolutia Pestei Porcine Africane

- Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

- Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel - 021.9615 sau *9615

Whats App - 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+