Ori de câte ori cumperi un produs sau un serviciu dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, faci o achiziție transfrontalieră, indiferent dacă mergi în statul respectiv sau folosești internetul.
Atenție! Dacă drepturile tale nu sunt respectate, poți beneficia de informare și asistență oferită gratuit de Centrele Europene ale Consumatorilor – ECC-Net.
Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor funcționează la nivelul întregii Uniuni Europene. Fiecare Centru este cofinanțat de Comisia Europeană și de guvernele naționale. În fiecare Stat Membru, precum și în Norvegia și Islanda, există câte un Centru European al Consumatorilor care te poate sprijini și îți poate oferi consultanță acasă, pentru probleme întâmpinate în afara țării.
Informare: poți primi sfaturi cu privire la drepturile tale sau informații practice atunci când te deplasezi prin UE – de la închirierea unei mașini, rezervarea unui pachet de vacanță sau a unui zbor, la comanda unor produse online.
Sprijin în soluționarea unei plângeri: dacă ai o reclamație împotriva unui comerciant dintr-un alt stat membru – de exemplu, soliciți să ți se dea înapoi o sumă la care comerciantul spune că nu ai dreptul, Centrul tău European se poate adresa sau poate solicita Centrului din celălalt stat să se adreseze comerciantului în numele tău, pentru a găsi o soluție amiabilă la problema ta.
Consultanță: dacă o soluționare pe cale amiabilă nu este posibilă, ți se pot oferi sfaturi cu privire la ceea ce poți face în continuare – să apelezi la mediere, să folosești Procedura Europeană privind cererile cu valoare redusă (sub 2.000 de euro) sau să apelezi la un alt organism.
Plângerea ta împotriva unei companii din UE poate fi preluată numai dacă ești rezident sau cetățean al unui stat membru al UE (plus Norvegia și Islanda) și dacă legislația comunitară este aplicabilă.
Toate serviciile oferite de Centrele Europene ale Consumatorilor sunt gratuite.
Pentru consiliere sau informații suplimentare puteți accesa www.infocons.ro sau puteți apela 021 9615, numar cu tarif normal în rețeaua Telekom, apelabil din toate retelele.
Adresa: Bd. Mărășești Nr. 127-129, Sector 4, 040253, București, România
Telefon: 021/319.32.66
E-mail: office@anpcppsr.ro
Adresa web: www.eccromania.ro
Telefon/Fax: 021.315.71.49
E-mail: office@eccromania.ro
Poștă: Centrul European al Consumatorilor din România, Str. Maior Aviator Ștefan Sănătescu nr. 44, et. 1, ap. 2, Sector 1, București, RO-011478, România
InfoCons - Organizație Națională pentru Protecția Consumatorilor este operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 12617/05.10.2009.
InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercita-le apelând 021 9615!