Translate this page RO

Select language
InfoCons

Protecția vieții private în comunicații electronice

Protecția vieții private în comunicații electronice (rețele de internet și telefonie mobilă)

Normele UE privind protecția datelor cu caracter personal și a vieții private în comunicațiile electronice se referă la comunicarea pe internet (de exemplu, accesul la internet) și la comunicarea prin rețele de telefonie mobilă și fixă.

Furnizorul de servicii trebuie să respecte următoarele norme:

  • comunicări confidențiale - fără consimțământul dumneavoastră, acestea nu pot fi ascultate, interceptate sau stocate
  • rețele și servicii securizate - furnizorul trebuie să ia măsuri care să garanteze că serviciile oferite sunt sigure
  • notificări privind încălcarea securității datelor cu caracter personal - în cazuri de încălcare a securității datelor, care se soldează cu pierderea sau furtul de date cu caracter personal, furnizorul trebuie să informeze autoritatea națională și, în unele situații, abonatul sau persoana afectată
  • date de trafic și de localizare - aceste date trebuie șterse sau anonimizate când nu mai sunt necesare în scopuri de comunicare sau de facturare, cu excepția cazului în care v-ați dat consimțământul pentru utilizarea lor în alt mod (sau dacă se impune folosirea lor în contextul aplicării legii)
  • mesaje de tip spam - furnizorul nu are voie să vă trimită mesaje comerciale nesolicitate (spam-uri) decât dacă v-ați dat consimțământul în acest sens. Aceste norme acoperă inclusiv SMS-urile și alte mesaje electronice.
  • liste publice - furnizorul nu are voie să publice numărul de telefon, adresa de e-mail sau adresa dumneavoastră poștală, dacă nu v-ați dat consimțământul în acest sens
  • identificarea apelantului - trebuie să aveți opțiunea ca numărul dumneavoastră de telefon să nu se afișeze când efectuați un apel.

Care este rolul modulelor cookie?

Un cookie este un mic fișier text pe care un site îl plasează în calculatorul sau pe dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când îl accesați. Modulele cookie sunt folosite pe scară largă pentru a eficientiza funcționarea site-ului prin salvarea preferințelor utilizatorilor. Cookie-urile de urmărire sunt folosite pentru a vă monitoriza navigarea pe internet, pentru a crea profiluri de utilizator și pentru a afișa mesaje publicitare specifice, pe baza preferințelor dumneavoastră.

Potrivit normelor UE, orice site care utilizează module cookie trebuie să vă informeze în legătură cu prezența acestora și să vă ceară consimțământul înainte de a le utiliza. Întotdeauna trebuie să aveți opțiunea de a dezactiva sau de a nu accepta module cookie pe dispozitivul dumneavoastră. De asemenea, aveți dreptul de a ști cum vor fi utilizate informațiile obținute cu ajutorul lor.

Sursa: Europa.eu

 

 

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!** din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615*** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Google+