Navighezi în versiunea veche InfoCons.
This is default text for notification bar

Translate this page RO

Select language
InfoCons

Federatia Rusa

Federatia Rusa

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Intrarea şi şederea cetăţenilor români în Federaţia Rusă sunt reglementate prin Acordul între Comunitatea Europeană şi Federaţia Rusă privind facilitarea eliberării vizelor pentru cetăţenii Uniunii Europene şi ai Federaţiei Ruse. Intrarea şi şederea pe teritoriul Federaţiei Ruse se fac numai pe bază de viză, cu excepţia deţinătorilor de paşapoarte diplomatice şi de serviciu.

Intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse se poate face în baza unui document de călătorie valabil (paşaportul turistic, paşaportul de serviciu, paşaportul diplomatic). În conformitate cu articolul 11 din Legea Federaţiei Ruse nr.4730-1 din 1 aprilie 1993 privind frontiera de stat a Federaţiei Ruse, persoanele fizice, mijloacele de transport, mărfurile, produsele şi animalele pot traversa frontiera de stat prin punctele de trecere a frontierei stabilite şi deschise în conformitate cu articolul 12 din legea susmenţionată. Pe segmentul de frontieră de stat dintre Federaţia Rusă şi Republica Belarus, nu sunt stabilite astfel de puncte de trecere a frontierei, iar autorităţile ruse au comunicat că nu există o bază legală pentru trecerea frontierei de stat comune ruso-belarusă de către cetăţenii statelor terţe, inclusiv de către personalul diplomatic şi tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în Federaţia Rusă. În consecinţă, Ambasada recomandă cetăţenilor români să NU utilizeze punctele de frontieră terestră (rutier sau feroviar) între Rusia şi Belarus, acestea nefiind deschise traficului international.

În vederea obţinerii vizei, cetăţenii români care călătoresc în Federaţia Rusă trebuie să deţină o invitaţie pe care să o prezinte la unul din cele două Consulate ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul României, de la Bucureşti şi Constanţa. Începând din data de 16 februarie 2015, depunerea cererilor de viză se face numai online (http://visa.kdmid.ru).

Pentru obţinerea vizei vă puteţi adresa:

Secţiei consulare a Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti

Adresa: Str. Tuberozelor nr. 4, Sector 1, Bucureşti

Telefon: (0040-21) 222.15.56

Fax: (0040-21) 222.64.05

Web: http://romania.mid.ru/ro_RO/web/romania_ro/sectia-consulara1

E-mail: bucharest@dks.ru

sau

Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa

Adresa: 8700 Constanţa, Str. Mihai Viteazu nr. 5

Telefon: (0241) 61.11.06; 61-51-68

Telefon/Fax: (0241) 61.89 23

Web: http://constantza.mid.ru/ro_RO/web/constantza-ro

E-mail: consulatulrus@rdsct.ro

Program de lucru: luni, marţi, vineri 8.00-13.00

La intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse, cetăţenii străini primesc o fişă de migraţie, pe care o completează şi o prezintă reprezentantului poliţiei de frontieră. Acesta face o menţiune pe fişa de migraţie privind intrarea străinului în Federaţia Rusă, după verificarea corespondenţei datelor înscrise în fişa de migraţie cu cele din viză şi paşaport. În unele puncte de frontieră (de ex. aeroportul Sheremetyevo - Moscova) fişa de migraţie este completată automat de către lucrătorul poliţiei de frontieră.

Pe întreaga durată a şederii în Federaţia Rusă, cetăţeanul străin trebuie să deţină asupra sa fişa de migraţie, pe care trebuie să o prezinte, împreună cu celelalte acte necesare, pentru înregistrarea la locul de reşedinţă.

În cazul pierderii sau deteriorării fişei de migraţie, cetăţeanul străin trebuie să informeze, în termen de 3 zile, autoritatea teritorială a MAI rus de la locul de reşedinţă. Dacă cetăţeanul străin prezintă documente din care să rezulte în ce bază a intrat pe teritoriul Federaţiei Ruse, acestuia i se eliberează un duplicat de pe fişa de migraţie, în regim de gratuitate.

La ieşirea de pe teritoriul Federaţiei Ruse, cetăţeanul străin trebuie să predea fişa de migraţie reprezentantului poliţiei de frontieră din punctul de trecere a frontierei Federaţiei Ruse.

În termen de 7 zile lucrătoare de la momentul intrării pe teritoriul Federaţiei Ruse, cetăţenii străini au obligaţia declarării prezenţei pe teritoriul Federaţiei Ruse (înregistrare). Formalităţile de înregistrare sunt efectuate de gazdă / invitator (persoana fizică sau juridică) sau de către personalul hotelier (în cazul cazării la hotel). De asemenea, şi persoanele care deţin dreptul de a utiliza o locuinţă aflată pe teritoriul Federaţiei Ruse sunt obligate să se înregistreze la adresa la care se află acea locuinţă. Demersul se face la filiala teritorială a Serviciul Federal pentru Migraţie pe raza căruia se află locuinţa.

În cazul neîndeplinirii acestei formalităţi, amenda este cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de ruble.

Persoanele exceptate de la această procedură:

  • Persoanele care se află în hoteluri sau alte organizaţii care oferă servicii hoteliere, în sanatorii, case de odihnă, pensiuni, camping-uri, baze turistice, tabere pentru copii, organizaţii medicale (care acordă ajutor medical), instituţii care acordă ajutor social;
  • Persoanele care muncesc în ture;
  • Persoanele care se află în instituţii de reabilitare socială;
  • Persoanele care efectuează o pedeapsă cu privare de libertate.

În vederea obţinerii unui permis de şedere permanentă, străinul trebuie să locuiască în Federaţia Rusă cel puţin un an în calitate de rezident temporar.

Cetăţenii străini care doresc să lucreze în Federatia Rusă trebuie să obţină permis de muncă de la Serviciul Federal pentru Migraţie.

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare prevăzute de legislaţia naţională rusă, recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de autorităţile Federaţiei Ruse:

Serviciul Federal pentru Migraţie (http://www.fms.gov.ru/foreign_national/); 

Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti (http://www.romania.mid.ru); 

Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa (http://www.constantza.mid.ru).


Doriţi să munciţi în Rusia?

Accesul cetăţenilor români pe piaţa locală a forţei de muncă este reglementat conform legislaţiei interne din Federaţia Rusă. Nu există restricţii de natură juridică.

În prezent, cererile de vize pentru cetăţenii români care doresc să rezideze pe teritoriul Federaţiei Ruse pentru o durată mai lungă de 90 zile sunt soluţionate în interval de 7 zile lucrătoare, iar solicitările pentru viză cu intrări multiple în decurs de 14 zile lucrătoare.

Cetăţenii străini care muncesc pe teritoriul Federaţiei Ruse la filiale/reprezentanţe ale organizaţiilor străine înregistrate pe teritoriile statelor membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Cetăţenii străini din această categorie pot dobândi un permis de şedere doar dacă au lucrat minim 1 an în compania care îi detaşează la muncă, la filiala aflată pe teritoriul Federaţiei Ruse, pentru înlocuirea sau pentru preluarea (pe o perioadă determinată) a atribuţiilor altei persoane, cu prerogative în conducerea sau coordonarea activităţii reprezentanţei/filialei;

Permisul de muncă eliberat cetăţenilor străini din această categorie nu poate avea o valabilitate mai mare de trei ani.

Pentru obţinerea permisului de muncă pentru cetăţenii străini din această categorie, reprezentanţa/filiala va depune la Serviciul Federal pentru Migraţie (sau la filialele din teritoriu ale acestuia) următoarele documente:

  • Cererea pentru obţinerea permisului de muncă;
  • Copia documentului, recunoscut de autorităţile ruse, care atestă identitatea cetăţeanului străin;
  • Documente prin care se atestă că cetăţeanul străin a lucrat, nu mai puţin de 1 an, în compania care îl detaşează la reprezentanţa/filiala de pe teritoriul Federaţiei Ruse;
  • Decizia de detaşare a cetăţeanului străin;
  • Documente care atestă raporturile, din punct de vedere juridic, dintre reprezentanţă/filială şi compania-mamă;
  • Scrisoare de garanţie privind returnarea, către statul rus, a tuturor cheltuielilor făcute cu expulzarea cetăţeanului străin;
  • Copia contractului de muncă dintre cetăţeanul străin şi compania-mamă;
  • Copia poliţei de asigurare medicală a cetăţeanului străin sau a contractului pentru furnizarea de servicii medicale, semnat de compania-mamă cu o organizaţie medicală, în baza căruia cetăţeanul străin beneficiază de asistenţă medicală pe teritoriul Federaţiei Ruse;
  • Chitanţă prin care se atestă plata taxei pentru eliberarea permisului de muncă.

Pentru prelungirea permisului de muncă pentru cetăţenii străini din această categorie, reprezentanţa/filiala va depune la Serviciul Federal pentru Migraţie (sau la filialele teritoriale ale acestuia), cu 60 de zile înainte de expirarea permisului, următoarele documente:

  • Cererea pentru prelungirea permisului de muncă;
  • Decizia reprezentanţei/filialei de prelungire a perioadei de muncă pentru cetăţeanul străin;
  • Copia contractului de muncă dintre cetăţeanul străin şi compania-mamă;
  • Copia poliţei de asigurare medicală a cetăţeanului străin sau a contractului pentru furnizarea de servicii medicale, semnat de compania-mamă cu o organizaţie medicală, în baza căruia cetăţeanul străin beneficiază de asistenţă medicală pe teritoriul Federaţiei Ruse;

Cererea privind eliberarea permisului de muncă sau de prelungirea a acestuia este soluționată în maxim 30 de zile lucrătoare de la momentul depunerii acesteia la Serviciul Federal pentru Migraţie (saul la filialele teritoriale ale acestuia). Membrii familiilor – soţ/soţie, copii (inclusiv cei adoptaţi), soţii/soţiile copiiilor, părinţii (inclusiv cei care nu sunt naturali), soţii/soţiile părinţilor, bunicii, bunicile, nepoţii – intră/ies pe/de pe teritoriul Federaţiei Ruse în condiţiile stabilite de legislaţia rusă, dacă nu a fost stabilit alt regim printr-un tratat internaţional la care Federaţia Rusă este parte.

Cetăţenii străini aflaţi la studiu pe teritoriul Federaţiei Ruse

Cetăţenii străini, aflaţi la studiu, în instituţii de învăţământ de pe teritoriul Federaţiei Ruse, pot desfăşura activităţi lucrative, fără să deţină permis de muncă, în următoarele condiţii:

  • Pe perioada vacanţei;
  • În timpul liber, şi doar în instituţiile/organizaţiile de învăţământ sau în acele organizaţiile economice şi comerciale partenere, create de instituţiile/organizaţiile de învăţământ.

De la 1 ianuarie 2014, a intrat în vigoare Legea Federală nr. 203-FZ din 23 iulie 2013„ cu privire la modificarea Legii Federale «Cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini pe teritoriul Federaţiei Ruse»”, , prin care autorităţile ruse urmăresc crearea de condiţii favorabile pentru atragerea la studii, în Federaţia Rusă, a cetăţenilor străini.

În acest sens, străinii – aflaţi la studiu, în instituţii de învăţământ de pe teritoriul Federaţiei Ruse – pot desfăşura activităţi lucrative (pot munci) în baza unui permis de muncă. Termenul de valabilitate al unui astfel de permis poate coincide cu perioada pe care a fost semnat contractul de muncă, însă nu poate fi mai mare de 1 an de zile. De asemenea, termenul de valabilitate al permisului de muncă nu poate fi mai mare decât durata studiilor.

Permisul de muncă se obţine în urma depunerii unei cereri, la Serviciul Federal de Migraţie (sau la filialele teritoriale ale acestuia), fie personal, de către cetăţeanul străin, fie de către instituţia/organizaţia care urmează să îl angajeze, fie prin intermediul unei persoane, care poate acţiona – în conformitate cu legislaţia rusă în vigoare – în calitate de reprezentant al cetăţeanului străin.

Acte necesare obţinerii permisului de muncă:

  • Documentul care atestă identitatea cetăţeanului străin, recunoscut de autorităţile ruse;
  • Carta/fişa de migraţie;
  • Adeverinţa care atestă dreptul de a studia, în instituţii de învăţământ de pe teritoriul Federaţiei Ruse;
  • Contractul de muncă/convenţia civilă semnată cu angajatorul, în conformitate cu legislaţia rusă;
  • Chitanţă prin care se atestă plata taxei pentru eliberarea permisului de muncă;
  • Document medical prin care se confirmă că cetăţeanul străin nu suferă de boli infecţioase, SIDA sau narcomanie.

Permisul de muncă este eliberat în nu mai mult de 10 zile lucrătoare, de la momentul depunerii cererii, iar acesta se ridică personal.

Pentru prelungirea permisului de muncă, cetăţeanul străin trebuie să depună la Serviciul Federal pentru Migraţie, cu minimum 15 zile înainte de expirarea permisului de muncă, o cerere, cu minimum 15 zile înainte de expirarea permisului de muncă, însoţită de următoarele documente:

  • Documentul care atestă identitatea cetăţeanului străin, recunoscut de autorităţile ruse;
  • Adeverinţa care atestă dreptul de a studia, în instituţii de învăţământ de pe teritoriul Federaţiei Ruse;
  • Contractul de muncă/convenţia civilă semnată cu angajatorul, în conformitate cu legislaţia rusă;
  • Document medical prin care se confirmă că cetăţeanul străin nu suferă de boli infecţioase, HIV sau că nu este dependent de droguri.

Permisul de muncă este eliberat în cel mult de 3 zile lucrătoare, de la momentul depunerii cererii şi se ridică personal.

Cetăţenii străini – aflaţi la studiu, în instituţii de învăţământ de pe teritoriul Federaţiei Ruse – pot desfăşura activităţi lucrative doar pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale ale Federaţiei Ruse, în care învaţă.


Ameninţări teroriste

Federaţia Rusă a fost, în ultimii ani, ţinta unor atentate şi luări de ostatici.

În acest context, recomandăm tuturor cetăţenilor români să analizeze cu precauţie sporită necesitatea unor deplasări în zona Caucazului de Nord - Republica Cecenia, Republica Osetiia de Nord, Republica Daghestan, Republica Inguşetiia, Republica Karacevo-Cerkessia şi Republica Kabardino-Balkaria, unde au loc frecvent evenimente ce pun în pericol securitatea personală a cetăţenilor, mai ales străiniCea mai apropiată misiune diplomatică a României în zonă este Consulatul General al României la Rostov pe Don - la o distanţă de câteva sute de km (Groznîi/Cecenia – Rostov pe Don  = aprox.800 km). Nu uitaţi să vă informaţi în prealabil asupra situaţiei de securitate din zonă!

De asemenea, vă informăm că Ambasada României la Moscova şi Consulatele Generale ale României la Sankt-Petersburg şi Rostov pe Don nu au competenţă teritorială şi nu pot acorda asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi în R.A. Crimeea (Ucraina).

Urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile ruse şi accesaţi periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Regimul vamal

Legislaţia în vigoare prevede introducerea sau scoaterea în/din Federaţia Rusă a oricărui tip de valută. Sumele mai mari de 10.000 dolari USD (sau suma echivalentă în alte valute) trebuie declarată la graniţă.

Nu se aplică taxe vamale la următoarele produse:

  • 3 litri alcool (fără declaraţie vamală) sau 5 litri alcool (cu declaraţie vamală);
  • 50 trabucuri; 200 ţigări (10 pachete); 250 gr. tutun;
  • 5 kg. de peşte sau fructe de mare;
  • 250 gr. icre roşii.

În cazul transportului cu avionul, valoarea de vamă a tuturor mărfurilor importate în Federaţia Rusă nu trebuie să depăşească 10.000 de euro.

Metalele şi pietrele preţioase (bijuteriile), orice tipuri de arme, muniţii, medicamente cu acţiune foarte puternică, obiecte de artă, aparatură radio (cu frecvenţă mai mare de 9 kHz), pot fi scoase din Federaţia Rusă doar pe bază de declaraţia vamală şi cu aprobare specială. Obiecte de artă obiectele de numismatică cu aprobare specială, de la Ministerul Culturii Federaţiei Ruse.


Siguranţă şi criminalitate

Cele mai frecvente infracţiuni în Federaţia Rusă sunt furturile, înşelăciunile şi atacurile asupra persoanei. Recomandăm o atenţie sporită la păstrarea documentelor de călătorie şi a valorilor (sume de bani, documente referitoare la conturi bancare, depozite de valori, obiecte de valoare).

Este recomandabil să păstraţi documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit în locuri sigure şi să nu le expuneţi în mod vizibil

Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.

În cazul în care călătoriţi cu autobuzul sau trenul, vă recomandăm să aveţi bagajele în atenţie pe întreaga durată a călătoriei.

Dacă sunteţi victima unor infracţiuni sau aţi pierdut documente de identitate, trebuie să informaţi de urgenţă cea mai apropiată secţie de Poliţie, în vederea obţinerii unei adeverinţe, în baza cărora urmează să vă reglementaţi situaţia şederii pe teritoriul rus.

Cu aceste documente doveditoare vă deplasaţi la ambasada / consulatul României în Federaţia Rusă pentru a primi sprijin în vederea întoarcerii în ţară. În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor ruse, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • Apel de urgenţă – 112; 101;
  • Pompieri – 01 (până în 2017); 101 (în prezent, pot fi apelate ambele numere);
  • Poliţie – 02 (până în 2017); 102 (în prezent, pot fi apelate ambele numere);
  • Salvare – 03 (până în 2017); 103 (în prezent, pot fi apelate ambele numere);

Vă recomandăm, de asemenea, sesizarea oficiului consular român cel mai apropiat, care poate acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.


Sistemul medical

Pentru a putea călători în Federaţia Rusă este obligatorie încheierea unei asigurări medicale de călătorie valabile pe perioada prezenţei pe teritoriul rus.

Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în Federaţia Rusă să încheie poliţe de asigurare medicală de călătorie, care să acopere cheltuielile medicale pentru intervenţiile de urgenţă, tratament şi evacuare.
 

Condiţii privind traficul auto

  • Traficul auto:

Circulaţia rutieră se desfăşoară pe partea dreapta a drumului. Toate autovehiculele care participă la traficul auto din Federaţia Rusă trebuie să fie dotate cu triunghiuri reflectorizante. Se recomandă să aibă stingătoare auto, trusă cu piese de schimb de maximă utilitate (lămpi auto şi siguranţe) şi trusă de prim-ajutor. Organele de poliţie sunt abilitate să aplice amenzi în cazul în care aceste reguli nu sunt respectate.

Pentru toţi pasagerii este obligatorie purtarea centurii de siguranţă (inclusiv pentru pasagerii aflati pe bancheta din spate a autovehiculului). Copiii sub 12 ani nu au voie sa stea pe scaunul din faţă al autovehiculului.

Parcarea este permisă în locurile special amenajate şi pe partea dreaptă a străzilor (unde nu este prevazută în mod expres o interdicţie în acest sens), în direcţia de deplasare a autovehiculului. Nu este permisă parcarea pe marginea autostrăzilor naţionale. Parcarea ilegală atrage după sine ridicarea automobilului. Amenda pentru parcare ilegală este de 3.000 de ruble, iar taxa pentru ridicarea automobilului este de 7.000 de ruble.

Conducătorii auto sunt obligaţi să aibă în permanenţă asupra lor permisul de conducere, paşaportul şi documentele autovehiculului pe care îl conduc.

Conducerea sub influenta alcoolului este interzisă în Federaţia Rusă.

Viteza maxima admisa de lege: în oraşe: 50 km/h; în localităţi rurale: 60 km/h; pe şoselele principale: până la 90 km/h şi pe autostrăzi: 120 km/h.

  • Permisul de conducere

Cetăţenii străini care se află în Rusia pentru mai puţin de 6 luni pot utiliza propriul permis de conducere atât timp cât au şi o traducere certificată în limba rusă a acestuia. Pentru persoanele străine aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse mai mult de 6 luni este necesară obţinerea unui permis de conducere local.

  • Informaţii pentru cazurile de accidente

Despre vehiculele avariate înainte de intrarea pe teritoriul Federatiei Ruse trebuie informată poliţia. Nu este permisă părăsirea teritoriului fără documente justificative în cazul autoturismelor avariate. Este recomandabil ca autoturismul să nu fie mişcat din locul accidentului până la sosirea poliţiei rutiere. Autorităţile locale de poliţie vor întocmi un raport necesar companiei de asigurări sau în cazul în care părţile implicate în accident nu sunt de acord cu privire la anumite aspecte legate de accident. Dacă daunele pot fi soluţionate pe cale amiabilă, în afara tribunalului, părţile sunt libere să facă acest lucru. Părăsirea locului unui accident soldat cu rănirea unor persoane constituie delict penal. Accidentele pot fi raportate la numărul de telefon al miliţiei: 02.


Înregistrarea voluntară la Ambasadă

Recomandăm cetăţenilor români care se află în Federaţia Rusă să îşi înregistreze, în mod voluntar, prezenţa în zonă, la Ambasada României la Moscova, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă, dar și pentru a primi alte categorii de informații utile

(link: https://www.econsulat.ro/Account/Login?ReturnUrl=%2fCetateniRomaniInregi...).

Înscrierea va fi realizată strict în baza liberului consimţământ, iar datele vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. NU se percep taxe consulare pentru efectuarea înregistrării.

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Instagram
Compară produsele

Produse alese pentru comparare