Navighezi în versiunea veche InfoCons.
This is default text for notification bar

Translate this page RO

Select language
InfoCons

Singapore

Singapore

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenilor români care intră pe teritoriul Republicii Singapore pentru turism, vizită, afaceri, activităţi sportive, li se va permite intrarea pe teritoriul acestui stat fără viză pentru o perioadă de 90 de zile în decurs de 6 luni.

Atenţie! Cele 90 de zile de şedere pot fi acumulate pe parcursul unei perioade de 180 de zile şi doar după trecerea acestei perioade de timp (180 zile) poate fi permisă ședera pentru alte 90 de zile..

Atenţie! Paşaportul electronic sau temporar românesc trebuie să fie valabil cel puţin 6 luni la data ieşirii din Republica Singapore. Această condiţie trebuie riguros respectată şi la deplasarea în celelalte state din regiune.

Perioada legală de şedere poate fi prelungită printr-o cerere adresată autorităţilor de imigrări din Republica Singapore. Pentru angajare în muncă este necesară obţinerea, în prealabil, a unui permis de muncă din partea Ministerului Muncii din Singapore. Permisul se obţine de către angajatorul  din Singapore.

Republica Singapore a introdus, începând cu data de 20 aprilie 2016, procedura BioScreen, de amprentare a tuturor vizitatorilor străini la intrarea şi ieşirea din acest stat. Ministerul Afacerilor Externe local a informat că sunt excluşi de la procedura BioScreen diplomaţii rezidenţi, personalul tehnico-administrativ al misiunilor diplomatice, membrii organizaţiilor internaţionale şi aparţinătorii acestora, care posedă un ordin de exceptare de la Oficiul de Imigrare (IEO) sau un IEO-MJV (viză de intrare multiplă). 

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare prevăzute de legislaţia naţională singaporeză recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Singapore: www.mfa.gov.sg.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români, care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat, să îşi anunţe prezenţa la Ambasada României în Singapore (singapore@mae.ro), comunicând coordonatele personale, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă, sau să se înregistreze prin intermediul portalului (www.econsulat.ro)


Doriţi să munciţi în Singapore?

În Republica Singapore angajarea străinilor este reglementată pe categorii de personal.

Condiţiile de angajare sunt prezentate pe pagina web a Ministerului Muncii (www.mom.gov.sg).

Angajarea în Singapore nu se poate face decât prin intermediul unei companii înregistrate local.

Compania înaintează autorităţilor setul de documente cerut la angajare şi primeşte dreptul de muncă pentru noul angajat.

Este recomandată contactarea on-line a companiilor care au dreptul să angajeze. Deplasarea personală în Singapore, pentru a găsi un loc de muncă, nu este recomandabilă, deşi nu este interzisă.

 


Ameninţări teroriste

Riscul ameninţărilor teroriste în Singapore este scăzut, însă cetăţenii români trebuie să aibă în vedere riscurile globale pe care fenomenul terorist le poate produce oriunde în lume.

Recomandăm cetăţenilor români care călătoresc sau se află în Republica Singapore să consulte periodic informaţiile prezentate de autorităţile locale şi să urmeze recomandările acestora.

 


Siguranţă şi criminalitate

Pe teritoriul Republicii Singapore se înregistrează una din cele mai scăzute rate ale criminalităţii din lume. Tipurile cele mai frecvente de infracţiuni sunt furtul de telefoane mobile şi laptop-uri.

Atenţie! Pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, în Republica Singapore se aplică pedeapsa capitală.

Recomandări generale:

  • Documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii sau cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse în mod vizibil asupra persoanei sau în maşini.
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri este indicată supravegherea bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei.

În cazul pierderii paşaportului românesc, trebuie contactat cel mai apropiat birou de poliţie, depusă o reclamaţie şi obţinută o dovadă, care trebuie prezentată, împreună cu actul de identitate,Ambasadei României pentru obţinerea unui nou document de călătorie. În cazul unor incidente (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • poliţia: 999
  • ambulanţa / pompierii: 995

Se recomandă, de asemenea, sesizarea Ambasadei României, care poate acorda asistenţă consulară în condiţiile prevăzute de lege.

 


Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Republica Singapore. Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în aceasta ţară să încheie poliţe de asigurare medicală şi de călătorie, pentru întreaga durată a deplasării. Toate unităţile medicale singaporeze acceptă asigurările medicale de călătorie încheiate cu agenţiile de asigurări internaţionale şi naţionale recunoscute. Există şi posibilitatea încheierii de asigurări medicale pe plan local. Deşi nu sunt obligatorii vaccinurile împotriva bolilor tropicale, se recomandă totuşi vaccinarea împotriva febrei dengue.

Nu există restricții de călătorie generale. Organizația Mondială a Sănătății clasează Singapore în categoria a II-a privind riscul expunerii la virusul Zika (zonă cu evidențe ale circulației virusului înainte de 2015 sau zonă cu transmitere în desfașurare, care nu mai este în faza de nouă introducere sau reintroducere, dar unde nu există ale întreruperii transmiterii).

Organizația Mondială a Sănătății nu a emis restricții generale privind călătoriile sau comerțul cu țări, zone și/sau teritorii cu transmitere a virusului Zika, dar se avertizază femeile însărcinate să nu călătorească în zone de risc de categoria 1 sau 2, avertisment care se bazează pe riscul crescut de microcefalie și alte malformații congenitale la copii născuți de femeile gravide infectate cu virusul Zika.

 


Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto

Circulaţia auto se desfăşoară pe partea stângă. Se acordă prioritate de dreapta, cu excepţia intersectării drumurilor cu sens unic cu trafic din stânga, situaţie în care se acordă prioritate de stânga.
 

  • Starea drumurilor

Starea drumurilor şi a infrastructurii rutiere este foarte bună.
 

  • Centura de siguranţă

Centura de siguranţă este obligatorie.
 

  • Limitele de viteză admise
    • 90 km/h pe autostrăzi
    • 50 km/h în oraş
       
  • Parcarea

Parcarea este cu plată şi se face în locuri special amenajate, inclusiv în parcări subterane.

Este interzisă parcarea pe marginea şoselelor.
 

  • Permisul de conducere

După un an de şedere legală în Singapore, este necesară preschimbarea permisului de conducere românesc. Abaterile de la regulile de circulaţie se pedepsesc cu amendă, iar infracţiunile grave cu amendă şi închisoarea.

Consumul de alcool la volan este strict interzis.

În cazul producerii unui accident se aşteaptă sosirea poliţiei.

 


Reglementări vamale

Controlul pasagerilor şi al bagajelor acestora la punctele de frontieră este făcut în mod foarte riguros, chiar şi asupra persoanelor aflate în tranzit.

Persoanele aflate în tranzit, care transportă obiecte interzise la import sau supuse unei declaraţii prealabile, pot fi împiedicate să-şi continue călătoria şi deferite unei autorităţi poliţieneşti.

Obiectele nepermise la import sunt, în general, cele interzise la transportul cu avionul, dar şi toate cele din domeniul armelor, chiar dacă sunt inofensive. Astfel, este interzisă deţinerea de arme de foc, chiar sub forma de părţi componente sau jucării, muniţii, arme de colecţie, arme albe de orice natură (ex. cuţite, unghiere dotate cu cuţitaş), focuri de artificii, veste antiglonţ, cătuşe, gaz lacrimogen etc.

Este interzis importul de gumă de mestecat,cu excepţia celei prescrise medical.

Pentru ţigări şi băuturi alcoolice se percep taxe vamale. Recomandam consultarea atentă a paginii web a Serviciului vamal al Republicii Singapore: http://www.customs.gov.sg.

 


Regimul animalelor de companie

Animalele de companie (atât cele care intră cât şi cele care tranzitează Singapore) trebuie să fie însoţite de carnetul de sănătate, conţinând datele de identitate ale animalelor şi proprietarilor şi care să ateste faptul că animalele sunt sănătoase şi vaccinate antirabic.

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Instagram
Compară produsele

Produse alese pentru comparare