Navighezi în versiunea veche InfoCons.
This is default text for notification bar

Translate this page RO

Select language
InfoCons

Austria

Austria

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Austria.

Intrarea cetăţenilor români pe teritoriul federal austriac este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate.

Ca particularitate, paşaportul este mult mai bine cunoscut de lucrătorii vamali, poliţişti, bănci şi funcţionarii publici locali, comparativ cu actul de identitate.

Cetăţenii români care intenţionează să rămână pe teritoriul Austriei pentru o perioadă mai lungă de 90 de zile, au obligaţia de a se înregistra la autorităţile locale, urmând să primească o dovadă pentru şedere legală.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.


Doriţi să munciţi în Austria? Cum se caută un loc de muncă?

Pentru găsirea unui loc de muncă în Austria trebuie contactat:

În România:

  • Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – ANOFM: Strada Avalanşei, nr. 20-22, sector 4, Bucureşti; tel./fax: 004/021.3039839; site web: http://www.anofm.rowww.muncainstrainatate.anofm.ro care oferă servicii de mediere a forţei de muncă în Uniunea Europeană prin intermediul portalului mobilităţii europene, EUREShttp://eures.anofm.ro/.

În Austria:

  • Serviciul Public de Ocupare – Arbeitsmarktservice Osterreich (AMS): http://www.ams.at/ 

Cum se candidează pentru un loc de muncă?

  • În vederea ocupării unui loc de muncă, este necesară întocmirea unui Curriculum Vitae – CV şi a unei scrisori de intenţie, în limba germană preferabil, care vor fi înaintate angajatorului în cauză. În acest sens, poate fi folosit modelul Europass de CV, disponibil în limba germană şi care poate fi descărcat accesând:

http://europass.cedefop.europa.eu/europass/home/hornav/Downloads/EuropassCV/CVTemplate.csp.

  • Procesul de selecţie constă de obicei într-un interviu, urmat de testări de psihometrie şi/sau vocaţionale.

Cum este reglementată activitatea ca lucrător independent?

  • Dacă doriţi să începeţi o afacere sau să preluaţi o afacere existentă trebuie să vă adresaţi mai întâi Camerei de Comerţ din provincia (landul) dumneavoastră, care vă va oferi recomandări şi sprijin pentru lansarea cu succes a afacerii dumneavoastră.
    Ghid pentru emararea unei Afaceri al Camerei de Comerţ a Austriei: http://www.gruenderservice.net/gsportal.aspx
  • Daca porniţi o afacere în domeniul comerţului, trebuie să aplicaţi pentru o licenţă de comerţ la autoritatea de supraveghere privind comerţul, şi va trebui de asemenea să obţineţi un permis de exploatare pentru o unitate de afaceri. În plus, trebuie să aplicaţi pentru un număr fiscal de referinţă pentru activitatea dumneavoastră, la Oficiul competent al Finanţelor şi trebuie să vă înregistraţi la Institutul de Asigurări Sociale pentru Comerţ şi Industrie - Sozialversicherungsanstalt der Wirtschaft Gewerblichen- în vederea asigurării în caz de boală, în caz de accident şi pentru pensie, precum şi în caz de şomaj, dacă doriţi. Toţi angajaţii trebuie să fie înregistraţi la fondul de asigurări de sănătate din districtul corespunzător.
  • Dacă doriţi să preluaţi o afacere, trebuie să aplicaţi la Schimbul de succesiune pentru tineri antreprenori – Nachfolgerbörse für JungunternehmerInnen: http://www.nachfolgeboerse.at/n.
  • Puteţi obţine mai multe sfaturi privind iniţierea sau preluarea unei afaceri la:

Care sunt prevederile privind conflictele de muncă – reprezentarea lucrătorilor români?

  • Prevederile legale care reglementează conflictele de muncă (greve, boicoturi şi închiderea de întreprinderi) se află în Legea privind Constituţia Muncii (Arbeitsverfassungsgesetz).
  • Dacă luaţi parte la o grevă sau sunteţi afectat de încetarea activităţii unei întreprinderii, trebuie să solicitaţi consultanţă de la reprezentanţii Camerei de Muncă (Arbeiterkammer) sau din partea unui sindicat.
  • Pentru alte tipuri de conflicte de muncă (de exemplu, agresiune, neplata unor drepturi salariale, alt gen de conflicte), ar trebui să vă adresaţi pe cale ierarhică mai întâi unui superior sau şef (de exemplu, în consiliul de muncă), apoi Sindicatelor, iar în final Camerei de Muncă (Arbeiterkammer regional), care au consilieri juridici speciali privind agresiunea la locul de muncă – ordinea nu este obligatorie, dar este recomandabilă.
  • Printre serviciile oferite direct angajaţilor se numără consilierea privind legislaţia în domeniul muncii, reprezentarea juridică în instanţa de muncă şi de asigurări sociale, protecţia angajaţilor, a ucenicilor şi tinerilor, consiliere în materie de asigurări sociale şi de contabilitate a salariilor şi materie fiscală, protecţia consumatorului, şi un număr mare de măsuri de formare profesională.
  • Coordonate ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul litigiilor de muncă

În România – Inspecţia Muncii, agenţie guvernamentală aflată în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei: Str. Matei Voievod nr.14, sector 2, Bucureşti, Tel. 021/302.70.30, www.inspecţiamuncii.ro

În Austria – Camera de Muncă – Arbeiterkammer- pe al cărui portal AK.portal (Portal der Arbeiterkammern) pot fi regăsite contactele fiecărei Camere de Muncă din cele 9 landuri ale Austriei.

Piaţa forţei de muncă din Austria este disponibilă de la 01.01.2014 fără restricţii pentru toţi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, prin urmare cetăţenii români se pot angaja în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii austrieci, fără a mai fi necesară obţinerea în prealabil a unui permis sau a unei autorizaţii de muncă.

Lucrătorilor români din Austria trebuie să li se asigure „aceleaşi condiţii de muncă” ca şi lucrătorilor austrieci care desfăşoară activităţi similare.

De asemenea, lucrătorilor detaşaţi în Austria de către o întreprindere situată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, trebuie să li se asigure „aceleaşi condiţii de muncă” ca şi pentru lucrătorii austrieci care desfăşoară activităţi similare.

De unde pot obţine solicitanţii de locuri de muncă mai multe informaţii?

Serviciul Public de Ocupare – Arbeitsmarktservice Osterreich (AMS): http://www.ams.at/

Alte site-uri şi linkuri utile:


Ameninţări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Austria nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.

 

Siguranţă şi criminalitate

Austria este o ţară cu un nivel de criminalitate scăzut, fenomenul infracţional având autori şi cetăţeni din statele central şi est europene.

Zonele cele mai expuse infracţiunilor de furt sunt marile centre comerciale (Pandorf, SCS, Salzburg) perimetrul turistic şi istoric al oraşului Viena, zonele de servicii pe autostrăzi, etc.).

Pentru orice tip de incident care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, recomandăm contactarea poliţiei austriece şi informarea secţiei consulare a Ambasada României din Viena.

Numere de urgenţă:

  • 122 – serviciul de urgenţe pompieri
  • 133 – serviciul de urgenţe poliţie
  • 144 – serviciul de urgenţe salvare
  • 112 – numărul general de urgenţă (valabil în toate statele UE)



Sistemul medical

Austria dispune de o reţea medicală performantă, repartizată uniform la nivelul landurilor federale.

Ajutorul de primă urgenţă se acordă indiferent de statutul de asigurat / neasigurat.

Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie. Mai multe detalii găsiţi la adresele: www.cnas.ro/ şi www.ceass.ro/.

Costurile medicale pentru tratamentul acordat în unităţile spitaliceşti austriece se suportă personal, în absenţa unei acord expres al CNAS privind efectuarea tratamentului în Austria.

În cazul încheierii unei asigurări de sănătate private pe durata sejurului în Austria, este important să cunoaşteţi parteneri medicali recunoscuţi de asigurator pe plan local.

În caz de deces, certificatul eliberat de autorităţile austriece este valabil şi pe teritoriul României. Transportul decedatului nu se efectuează decât prin intermediul unei firme de pompe funebre.

Lista cu unităţile medicale din Viena este accesibilă la adresa http://www.wienkav.at/kav/spital.asp.
 


Condiţii privind traficul auto

  • Traficul auto

În Austria starea generală a drumurilor este foarte bună. Circulația cu lumina de zi sau faza scurtă aprinsă este permisă, dar nu obligatorie. În condiții de vizibilitate redusă (ploaie, ceață, zăpadă sau în tuneluri), nu este suficientă aprinderea luminii de zi, fiind necesară și faza scurtă. Se recomandă utilizarea luminii de zi.

Cetăţenii români care intenţionează să rămână pe teritoriul Austriei pentru o perioadă mai lungă de 90 de zile, au obligaţia de a înregistra autoturismul la autoritățile locale.

Informații privind situația traficului la granițele Austriei puteţi obţine accesând site-ul Automobil Clubului Austriac, ÖAMTC:  https://www.oeamtc.at/news/situation-an-den-grenzen-oesterreich-nachbarlaender-aktuelle-wartezeiten-18434039 .

Vigneta (“Autobahn-Vignette”) : este obligatorie pentru a circula pe autostrăzile şi drumurile rapide din Austria, atât pentru autoturisme cât şi pentru motorete/motociclete şi autoutilitarele de până la 3,5 tone şi poate fi achiziţionată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinării sau de la magazinele de difuzare a presei. Amenda pentru lipsa vignetei este de cel puţin 120 euro. Începând cu 1 Decembrie 2017 a fost introdusă, pe lângă vigneta adezivă clasică, vigneta electronică, care poate fi achiziţionată on-line de pe website-ul www.asfinag.at sau prin aplicaţia pentru smartphone « Unterwegs App ».

Tarife pentru vignete valabile în anul 2018 :

  • Pentru autoturisme şi autovehicule până la 3,5 tone:
  • 9,00 euro – pentru 10 zile;
  • 26,20 euro – pentru 2 luni;
  • 87,30 euro – pentru un an.
  • Pentru motorete/motociclete:
  • 5,20 euro – pentru 10 zile;
  • 13,10 euro – pentru 2 luni;
  • 34,70 euro – pentru un an.

Vigneta adezivă se lipeşte, în mod obligatoriu, pe parbrizul maşinii într-un loc vizibil. Dacă nu respectaţi această prevedere, riscaţi o amendă de 120 euro, care trebuie achitată pe loc, chiar dacă aţi achiziţionat vigneta. Spre deosebire de vigneta adezivă, vigneta electronică se emite pe baza numărului de înmatriculare, fără a se mai lipi pe parbriz.

Informaţii suplimentare despre circulaţia rutieră puteţi obţine accesând site-ul Asfinag, www.asfinag.at  şi Clubului automobilistic austriac (http://www.oeamtc.at/).

Anvelope de iarnă: în perioada 1 noiembrie - 15 aprilie  este obligatoriu ca autoturismele să fie echipate cu anvelope de iarnă.

Dacă vă deplasaţi în zonele montane, în special landurile Salzburg, Vorarlberg, Tirol şi Kärnten, informaţi-vă din timp  asupra condiţiilor  meteo, care pot conduce deseori la impunerea unor restricţii de circulaţie.

 

  • Limitele maxime de viteză sunt, pentru autovehicule până la 3,5 tone și motociclete:
  • 50 km/h în localităţi;
  • 100 km/h pe şoselele rapide şi pe drumurile naţionale;
  • 130 km/h pe autostrăzi.

Detalii complete privind viteyele maxime se găsesc pe site-ul Automobil Clubului Austriac, ÖAMTC: https://www.oeamtc.at/thema/vorschriften-strafen/zulaessige-hoechstgesch...

Depăşirea acestor limite este sancţionată cu amendă contravenţională şi suspendarea permisului de conducere. În general, amenzile trebuie achitate în numerar.

În cazul în care cetăţeanul străin nu poate achita amenda pe loc sau refuză plata, poliţistul poate încasa direct o sumă ce reprezintă o garanţie sau poate ridica diverse bunuri tot ca şi garanţie, amenda urmând sa fie stabilita de către autoritatea administrativă locală, ulterior.

Cetăţeanul străin căruia i s-a ridicat o garanţie, are la dispoziţie 3 luni pentru a se prezenta la unitatea administrativ teritorială, pe raza căreia a comis contravenţia, pentru a achita contravaloarea sancţiunii şi a recupera garanţia sau pentru a contesta măsura. În caz contrar bunurile ridicate sunt scoase la licitaţie şi astfel se recuperează valoarea sancţiunii. Pentru încălcări grave ale regimului rutier garanţia poate fi chiar autoturismul cu care se deplasa contravenientul.

Există şi situaţia în care poliţistul poate lua măsura conducerii contravenientului la sediul poliţiei unde sunt întocmite documentele necesare prezentării acestuia în faţa judecătorului de serviciu. Acesta decide asupra cuantumului sancţiunii şi în cazul în care suma nu poate fi achitată, aceasta este transformată în închisoare contravenţională.

Există şi unele tronsoane de drum cărora li se aplică restricţii speciale, dar care sunt, însă, marcate corespunzător. Drumurile şi respectarea restricţiilor de viteză sunt ȋn general monitorizate cu sisteme video şi radare fixe, dar şi cu echipaje mobile de poliţie. Amenzile de circulaţie vor fi trimise proprietarului mijlocului de transport. Pentru abateri grave de circulaţie, poliţia poate ridica permisul şi numerele autovehiculului rutier, nemaipermiţând circulaţia acestuia pe drumurile publice.

Atenţie! la respectarea restricţiilor de viteză ȋn zonele marcate cu indicator IG-L, adică „Zonă cu poluare ridicată”. Nerespectarea restricţiei de viteză impusă ȋn aceste zone atrage după sine plata unei amenzi până la 2.180 euro.

 

  • Utilizarea aparatelor anti-radar este interzisă în Austria, iar folosirea dispozitivelor de detectare

acestora constituie contravenţie. Sancţiunea aferentă constă în amendă contravenţională şi confiscarea aparatului. De asemenea, există posibilitatea reţinerii temporare a autoturismului.

Atragem, de asemenea, atenţia asupra faptului că poliţia rutieră a sporit numărul controalelor privind starea tehnică a autovehiculelor, în special la camioane și autocare. În situaţia în care, în urma verificărilor, se constată că autovehiculul nu corespunde din punct de vedere tehnic, se aplică amendă contravenţională, însoţită de reţinerea numerelor de înmatriculare şi, după caz, a permisului de conducere.

 

  • Centura de siguranţă:

Centura de siguranţă este obligatorie, iar minorii până la vârsta de 12 ani trebuie să dispună de scaun special.

 

  • Parcarea:

În Austria toate spaţiile de parcare sunt amenajate şi marcate corespunzător. Majoritatea sunt cu plată, iar acest lucru este afişat la loc vizibil. Autobuzele pot fi parcate numai în locuri special amenajate, cu marcaje corespunzătoare.

Pentru parcările cu plată se utilizează vignete speciale (Parkpickerl), procurate de la primăriile de sector şi folosite doar de către persoanele domiciliate in Viena, sau imprimate speciale (Parkschein), care pot fi cumpărate de la reţeaua de magazine Trafik.

În cazul parcării în locuri nepermise, maşina poate fi ridicată de firme autorizate, abaterea fiind sancţionată cu plata unei amenzi. Pentru recuperarea autoturismului se suportă şi cheltuielile de tractare şi parcare a acesteia în locurile special amenajate.

 

  • Aspecte utile pentru conducătorii auto profesionişti:

Pentru autorităţile austriece respectarea standardelor de siguranţă în circulaţie reprezintă o prioritate, orice abatere de la normele legislaţiei rutiere şi tehnice fiind sancţionată prompt.

Transportatorii de persoane trebuie să deţină licenţă pentru activitatea desfăşurată, iar conducătorii auto să respecte numărul de ore de odihnă prevăzute de lege.

Pentru transportul de mărfuri e obligatoriu să fie prezentate actele complete privind provenienţa, caracteristicile, beneficiarul transportului, neconcordanţele dintre documente şi situaţia din teren antrenând amenzi considerabile.

Cartea verde serveşte drept dovadă de asigurare recunoscută la nivel internaţional.

 

  • Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie:

În caz de accident, la faţa locului se prezintă echipaje atât ale poliţiei, cât şi ale pompierilor şi salvării. În cazuri grave, persoanele accidentate sunt transportate cu elicopterul la cea mai performantă unitate medicală din apropiere.

În situaţia unui accident uşor, se completează împreună cu cealaltă parte implicată, formularul tip privind producerea accidentului, pus la dispoziţie de societăţile de asigurări. Se vor reţine elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii sale de asigurare.

 

  • Telefoane utile:
  • 112 - Serviciul urgenţe
  • 133 - serviciul de urgenţe poliţie
  • 144 - serviciul de urgenţe salvare
  • 120 - serviciul de urgenţe trafic

 

Utilizarea cărţilor de credit

În Austria sunt acceptate toate tipurile de cărţi de credit europene şi nord-americane, iar utilizarea acestora este  frecventă. Paşaportul este şi singurul document acceptat de mediul bancar, pentru deschiderea unui cont în Austria, înfiinţarea unei societăţi comerciale, etc.


Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante. Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale. Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.

 

Reglementări vamale 

Nu există controale la graniţele interne, dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum şi Islanda, Norvegia şi Elveţia.

Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.

Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt:

  • ţigări: 200 bucăţi
  • 1 litru băuturi alcoolice
  • parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă


Regimul animalelor de companie

Pentru Austria aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.

Partenerii noștri
Super Consumator
Facebook Twitter YouTube Instagram
Compară produsele

Produse alese pentru comparare